Vameșii din Transcarpatia au descoperit aproape 500 de piese auto ascunse într-un generator transportat peste frontiera ucraineano-ungară.
Potrivit Serviciului Vamal din Transcarpatia, camionul se deplasa din Italia spre Kiev și, conform documentelor, transporta generatoare și componente pentru acestea.
În interiorul unuia dintre generatoare au fost găsite aproape 500 de piese auto ale mărcilor Iveco Group și Marelli Motori. Printre acestea se numără filtre de ulei și de combustibil, curele, termostate, regulatoare de tensiune, senzori pentru nivelul combustibilului și alte componente.
Piesele erau ascunse în spațiile goale din interiorul generatorului.
Reprezentanții companiei italiene au explicat că prezența pieselor s-ar datora unei greșeli a angajaților depozitului. Potrivit explicațiilor acestora, la transportul anterior nu fusese expediată întreaga cantitate de marfă, iar conducerea a decis să adauge piesele la noul transport. Acestea nu au fost însă incluse în documentele de însoțire a mărfii.
Vameșii au întocmit un proces-verbal privind încălcarea legislației vamale în privința directorului companiei italiene, în baza articolului 483, alineatul 1, din Codul vamal al Ucrainei. Este vorba despre trecerea sau tentativa de trecere peste frontiera vamală a mărfurilor prin ascunderea acestora de la controlul vamal.
Sancțiunea prevăzută de lege este o amendă de 50 până la 100% din valoarea mărfurilor care fac obiectul încălcării, cu confiscarea acestora.
Elvira Chilaru


