Un cetățean moldovean a traversat Nistrul „la pariu” și a „câștigat” o interdicție de a vizita Ucraina
Un cetățean al Republicii Moldova a traversat râul Nistru „la pariu” și s-a ales cu o interdicție de a vizita Ucraina, infomrează Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei.
După ce s-a distrat cu prietenii, un bărbat a făcut un pariu că va traversa înot râul Nistru. Așa a și făcut. Problema a fost că râul marca granița dintre Republica Moldova și Ucraina. Despre faptul că a trecut ilegal frontiera, cetățeanul a fost informat de grănicerii ucraineni când a ajuns pe malul opus.
Înotătorul a fost returnat în Republica Moldova conform procedurii de readmisie și i s-a interzis să viziteze Ucraina pentru următorii 5 ani.
Urmăriți-ne pe Telegram