A fost reținut pentru luare de mită directorul unei unei întreprinderi din cadrul Companiei „Drumurile și autostrăzile Ucrainei”
În Kiev, directorul uneia dintre întreprinderile „Compania Națională de Drumuri Auto ale Ucrainei” a fost reținut în flagrant pentru primirea de mită în valoare de 600.000 de grivne, informează serviciul de presă al Procuraturii orășenești Kiev.
Investigația preliminară a stabilit că funcționarul a cerut bani de la o întreprindere privată pentru a încheia un contract de închiriere a unor depozite în Kiev. Inițial, s-a convenit asupra depozitării bunurilor, pentru care întreprinzătorii trebuiau să plătească neoficial câte 100.000 de grivne pe lună. Când întreprinderea a insistat asupra semnării oficiale a contractului de închiriere, pentru acest serviciu li s-a cerut suma de 150.000 de grivne.
Directorul întrepridnerii a fost reținut în timpul primirii unei noi tranșe de bani în valoare de 125.000 de grivne. În total, au fost documentate faptele de primire de către funcționar a unei sume ilegale de 600.000 de grivne. Persoanei reținute i s-a adus la cunoștință acuzația și i s-a impus măsura de arest preventiv. Bărbatul a fost eliberat din funcție. Acesta riscă de la 5 până la 10 ani de închisoare, cu interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de până la trei ani, și confiscarea bunurilor.
Urmăriți-ne pe Telegram