Un bărbat care a înșelat mama unui militar ucrainean căzut pe front, provocându-i un prejudiciu de peste 6,6 milioane de grivne, a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu confiscarea averii. Sentința a fost pronunțată de instanță și este menționată de Direcția Principală a Poliției Naționale din regiunea Transcarpatia.
Potrivit anchetatorilor, femeia în vârstă de 49 de ani, originară din regiunea Donețk, primise ajutorul financiar acordat de stat familiilor militarilor decedați. La scurt timp, ea a fost contactată telefonic de un necunoscut, care a convins-o că, pentru a-și păstra banii în siguranță, trebuie să-i transfere într-un cont al unei instituții financiare din străinătate, oferindu-se să o ajute cu formalitățile.
Având încredere în acesta, femeia a efectuat mai multe transferuri, în valoare totală de peste 6,6 milioane de grivne.
Suspectul, originar din regiunea Hmelnițki, a fost reținut de polițiști la Kiev, în octombrie 2023.
Instanța l-a condamnat la 8 ani de închisoare cu confiscarea bunurilor. Totodată, acesta va trebui să acopere integral prejudiciul material cauzat victimei și să-i plătească încă 2 milioane de grivne drept despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Postul public ucrainean Suspilne a precizat că este dispus să publice și punctul de vedere al condamnatului.
Elvira Chilaru


