A murit în luptele pentru orașul natal. Amintiri despre militarul căzut în apropiere de orașul Bahmut

Familia lui Andrei Soldatihin din orașul Bahmut a fugit din calea războiului cu un an în urmă. S-au evacuat în regiunea Cernăuți, uterior a fost mobilizat în rândul Forțelor Armate ale Ucrainei. În ciuda problemelor de sănătate, Andrei a dorit  să-și apere baștina împotriva agrersorului rus… Militaruil Andrei Soldatihin și-a pierdut viața în luptele crâncene cu invadatorii… Serviciul de înmormântare a fost oficiat în localitatea Tovtrî din regiunea Cernăuți, informează audiovizualul public Suspilne.

Anastasia Soldatihina, soția militarului mort: ”Ne-am cunoscut cu soțul undeva prin anii ’89,  ’88-’89. La școală… El era cu un an mai mare decât mine. Îmi ajuta mereu să facem temele la lecții. La noi acasă, în livadă… Cândva orașul se numea Artemivsk. În 2016 a fost redenumit în Bahmut.

Eu eram în clasa a șaptea, iar el în clasa a opta. Ne pregăteam împreună de examene la limba engleză și matematică. A fost eminent la școlaă. După absolvire a devenit student la o școala tehnico-profesională. Nu a lucrat în domeniul său. Avea o familie mare, mulți frați și surori. Trebuia s-o ajute mama, el era al patrulea copil, o familie mare cu opt copii. Ziua lucra la fabrica de sticlă, iar seara învăța.

Aveam multe planuri pentru viitor. Am vrea să fie pace… O viață mai bună. Să reconstruim orașul Bahmut.. Să-l educăm pe Nikita. Andrei este mare, dar Nikita mai trebuie să învețe. Sperăm totuși, că va fi pace…

Andrei, fiul, a absolvit o școală medicală. Apoi, în 2015, a lucrat într-un spital militar nu departe de Bahmut (se numea Ceasiv Iar). Aici ne-am refugiat în prima zi de iunie. Am primit documentele de persoane strămutate intern, soțul a decis să se ducă la centrul de mobilizare. A fost trimis imediat în regiunea Kiev, mereu îmi telefona: “Vreau să fiu la Bahmut. Să apărm orașul meu drag…  Să nu treacă dușmanul mai departe”

La 20 februarie a fost rănit… A fost internat la spital, apoi a venit la noi, a stat  mai mult de o lună. Atunci l-am văzut ultima oară…

Era trist când revenea acasă, iar băieții, camarazii… Pe unii i-a văzut doar la înmormântare. În perioadda aflării în spital, la Cernăuți, a fost la înmormântările camarazilor săi….

Am aflat despre moartea soțului meu de la un prieten de pe front… La început, nu am dar crezare cuvintelor sale… Cu toate acestea, înțeleg că astfel de lucruri nu sunt niște glume. După cum mi-au spus și prietenii lui: ”Nastea, acolo nu exista nicio șansă…”

Am vorbit ultima oară pe 16 septembrie, la 9:00 seara. De fiecare dată când ajungea acolo, știa cu adevărat că poate fi ultima oară… Mi-au adus rucsacul militar, cu numele lui Andrei Soldatihin…”