Accident la Hrușăuți: Coliziune între un autoturism și un camion

Un bărbat de 63 de ani a fost rănit într-un accident de circulație

Pe 14 august, în satul Hrușăuți din regiunea Cernăuți, a avut loc un accident de circulație între un autoturism și un camion. În urma coliziunii, un bărbat de 63 de ani din ținut a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conform informațiilor furnizate de Departamentul de Comunicație al Poliției din regiunea Cernăuți, accidentul s-a produs când șoferul unui automobil „Volkswagen Vento” a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un camion „Volvo” condus de un bărbat de 48 de ani din regiunea Ivano-Frankivsk.

La fața locului au intervenit angajații Poliției din raionul Cernăuți și echipa de investigație a secției nr. 4 (orașul Herța) pentru a stabili circumstanțele accidentului. Incidentul a fost înregistrat în Registrul Unic al Cercetărilor Preliminare.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina