Amintiri de neuitat din tabăra ARC de la Sângeorz-Băi
Doream să mai revin la Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. Fusesem aici cu circa 7 ani în urmă, cu un grup de intelectuali din regiunea Cernăuți, la Centrul misionar „Ioan Bunea”. Visul meu s-a împlinit în această vară, deși nu prea fericită la ora actuală pentru noi, cei din Ucraina. Totuși pentru câteva zile, ne-am simțit într-o altă lume, datorită venirii noastre din nou în Ardeal.
Astfel ne-am aflat la tabăra ARC, din Sângeorz-Băi, la un centru de agrement. Am venit cu grupuri de copii talentați din diferite părți ale regiunii Cernăuți: grupul de dansatori, membrii ai ansamblului „Mugurel” de la căminul cultural din Pătrăuții de Jos, condus de doamnele Larisa Chedic și Natalia Balan, grupul folcloric vocal din satul Ropcea, condus de doamna Victoria Costinean, un grup de copii din satul Marșinți, Nouă Sulița, condus de doamna Didina Scrânghița. Împreună cu noi s-au odihnit și două grupuri mari de români din Atena, Grecia, conduse de doamnele Gabriela Apostol și Mariana Bargan, ajutați de încă 5 însoțitori.
La deschiderea oficială a taberei toți cei prezenți au primit din partea Departamentului pentru românii de pretutindeni tricouri, bonete, umbrele, carnețele, pixuri, câte un album despre Constantin Brâncuși, pentru că este anul Brâncuși, mici drapele tricolore pe care le-am avut la ceremonia oficială, care a avut loc la centrul cultural din Sângeorz-Băi. Au participat mai multe oficialități de la București, Bistrița-Năsăud, Sângeorz-Băi. Printre ei s-au numărat dl Ministru Secretar de Stat al Departamentului românilor de pretutindeni Gheorghe Cârciu, doamna Alina Gorghiu, președinta Senatului României, dl Ambasador al Românei în Austria Emil Hurezeanu, subprefectul județului Bistrița-Năsăud dl Ioan Zâgreanu, primarul orașului Sângeorz-Băi Cătălin Bota, alți demnitari de Stat. Printre invitați a fost și doamna Consul General al României la Cernăuți Irina Loredana Stănculescu. Mai mulți vorbitori s-au referit la rolul și misiunea taberelor din acest an, după o întrerupere de circa 2 ani. A urmat un concert susținut de artiști din Sângeorz-Băi și formația de la Cernăuți condusă de Iurie Levcic.
Au urmat apoi zilele taberei, interesante și frumoase: laboratoarele de creație – limba română, pictură, muzică, sport. N-au lipsit excursiile interesante și variate. Astfel am văzut și revăzut locuri deosebite. Printre ele se numără muzeele celor doi mari scriitori români George Coșbuc și Liviu Rebreanu, Complexul muzeal Bistrița, muzeul etnografic al talentatei doamne Virginia Linul, vizita la lacul Colibița, unde ne-am plimbat cu bărcuțele și vaporașul pe lac, am admirat munții Călimani, am fost și ne-am închinat și la mănăstirea Prislop, mănăstire relativ nouă (a nu se încurca cu cea unde se află mormântul lui Arsenie Boca, e cu aceeași denumire). Am admirat minunatele peisaje montane.
De ziua Imnului României am fost la ceremonia oficială din orașul Bistrița, unde copii din Ucraina, și anume grupul vocal din satul Ropcea sub conducerea doamnei Victoria Costinean au interpretat un cântec patriotic compus chiar de doamna Victoria „Suntem un neam și o țară”. La rândul lor copiii din Grecia, sub conducerea doamnei Mariana Bargan au interpretat și ei cântecul „Țara noastră”, voci și chitare. O adevărată surpriză plăcută pentru noi a fost întâlnirea cu celebrul interpret de muzică populară, mândria Ardealului, Nicolae Furdui Iancu, care a fost și la noi la Cernăuți acum câțiva ani susținând un concert de zile mari atunci. A susținut și aici un scurt program de cântece patriotice. Am schimbat câteva vorbe cu domnia sa și bineînțeles ne-am și pozat. Am admirat și parada militară. Apoi primarul de Bistrița dl Ioan Turc ne-a invitat la o scurtă întâlnire la sala de ședințe a primăriei unde a oferit mici cadouri dulci tuturor celor prezenți și ne-a mulțumit pentru participare.
Am fost în una din zile și în parcul din orașul Sângeorz-Băi, unde militari de la unitatea militară din Bistrița, au demonstrat copiilor cum se pot descurca, dacă nimeresc în situații dificile, le-au arătat cum pot obține, focul, procura și folosi apa, cum pot îmbrăca hainele militare, casca, trusa, binoclul etc. Mai toți au îmbrăcat hainele de camuflaj.
Iar în tabără au fost în permenență competiții sportive, jocuri distractve, discoteci, au răsunat cântece, au avut loc discuții interesante. Copiii și maturii s-au împrietenit, au făcut schimb de adrese, s-au odihnit și distrat în voie. Tot timpul au admirat frumusețea munților Rodnei. Tabăra, orașul Sângeorz-Băi, se află întru-n loc pitoresc, înconjurați de munți, de păduri, de o natură frumoasă.
Doritorii au primit din partea Departamentulu românilor de pretutindeni cărți interesante, frumos ilustrate, atât ale scriitorilor români, clasici și contemporani, cât și ale scriitorilor străini. Le mulțumim și pe această cale.
Spre finele aflării în tabără am fost viztați de reporterii de la postul de televiziune ANTENA 1, condus de Raimond Petruț, redactor-șef. Ei au lat interviuri de la copii, de la coordonatori, au apreciat lucrul atelierelor de creație, au admirat desenele, au ascultat recitalurile copiilor, au aflat că au scris și mici compuneri.
La închiderea oficială a taberei a fost prezentat un concert deosebit. Grupurile din Grecia au cântat cu voce, dar și la chitară și cobză, au recitat, au dansat. Iar doamna Gabriela Apostol a prezentat două frumoase cântece populare românești având și un costum superb național. La rândul lor copiii din Ucraina au prezentat un program artistic. Mai întâi doamna Victoria Costinean a prezentat câteva numere cântând cu grupul vocal, au avut numere solo și la vioară. Apoi membrii ansamblului de dansuri „Mugurel” de la căminul cultural din Pătrăuții de Jos, condus de doamnele Larisa Popescu-Chedic și Natala Balan au prezentat două dansuri populare care i-au încântat pe toți: Ciobănașul și Sârba și Bătuta. Subsemnata a recitat și două poezii proprii. Toți au primit diplome din partea Departamentului românilor de pretutindeni.
Cei prezenți și anume dl Ministru Secretar de Stat la Minsterul economei din București Terente Ciui, dl subprefect al județului Bistrița-Năsăud Ioan Zâgreanu și dl primar al orașului Sângeorz-Băi Cătălin Bota au dat o înaltă apreciere tuturor numerelor prezentae, rămânând încântați de talentul și dragostea copiilor și adulților pentru limba română.
Ținem să aducem sincere mulțumiri oamenilor care pe parcursul unei săptămâni au avut grijă de aflarea noastră aici. Aș vrea să-i numesc pe domnii Adrian, soția sa Bianca și fiica lor Diana din București. Dl Adrian a fost responsabil din partea departamentului de odihna în tabără. De asemenea am avut parte de trei voluntari deosebiți: Ionuț Rotaru, Silviu Teodorescu și Veronca Titica. Primii doi au coordonat și atelierele de limba română și pictură. Ultima a venit din Franța, împreună cu sora mai mică Sofia. Prima fiind studentă, a doua elevă în orașul Saint Lazaire din Franța. Bineînțeles având părinți originari din România. Cu ambele am discutat în limba franceză. Mulțumri și administrației locale în persoana domnilor Cristna Moldovan și Aurel Bența.
Nu în ultimul rând sincere mulțumiri aducem încă odată dl Ministru Secretar de Stat al Departamentulu românilor de pretutindeni Gheorghe Cârciu și doamnei Consul General al Româniel la Cernăuți Irina Loredana Stănculescu pentru faptul că au avut grijă, au depus efort și stăruință ca vacanța copiilor români din Ucraina, a celor din diaspora să fie frumoasă. Iar pentru cei din Ucraina, aflați acum într-o stare deosebită, e un cadou minunat.
Noi, cei din ediția respectivă, am revenit la baștină. Alți copii au venit să se odihnească aici, cât și la tabăra Oglinzi, din județul Neamț. Au rămas în urmă amintiri de neuitat, locurile vizitate, concertele susținute, atelierele de creație, discuțiile, glumele, prietenia ce s-a legat și poate pentru unii va dura ani de zile.
E frumos să călătorești, să afli locuri noi, să cunoști oameni noi, și să faci schmb de experiență. Sunt amintiri ce vor dâinui peste ani.
Eleonora SCHIPOR, profesoară, scriitoare, regiunea Cernăuți, Ucraina
Urmăriți-ne pe Telegram