Andrii Iusov: ”Kremlinul intenționează să destabilizeze situația internă din Ucraina”

La Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) există o lista a persoanelor pe care Rusia le-ar putea implica în operațiunea specială „Maidan-3”. Potrivit reprezentantului GUR, Andrii Iusov – ”sunt implicate zeci de persoane dintr-o „categorie influentă”.
Există o listă a persoanelor pe care Kremlinul intenționează să le implice în propagarea narativelor rusești și influențarea asupra situației sociale și politice din interiorul Ucrainei, a specificat reprezentantul Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării, citat de Radio Svoboda. El a remarcat că adesea comunicarea cu astfel de persoane se realizează „nu direct”, ci prin intermediul unor intermediari, printre care pot fi activiști civili și politicieni, precum și lideri de opinie.
„În prezent, nu pot dezvălui nume concrete. Există lista persoanelor și există sarcini de implicare a acestora în campania de propagare a retoricii (Kremlinului -n.r.), pentru a influența asupra situației politice din țară. Zeci de persoane, dacă vorbim despre categoriile influente. Nu direct, adică nu întotdeauna înseamnă că cineva cu o ‘stea roșie’ se adresează direct. Acest lucru poate fi intermediat prin subiecte neutre. Principalul lucru este integrarea narativelor de care inamicul are nevoie”, a explicat Iusov.
Pentru atingerea obiectivelor de promovare a narativelor rusești și destabilizarea situației în Ucraina, se efectuează achiziții masive și se creează canale de Telegram. „La etapa actuală sunt „cumpărate” în timp real diversele instrumente – de la canale de Telegram și pagini în diverse rețele sociale până la interacțiunea cu liderii opiniei publice. De fiecare dată când vom auzi astfel de narative, care subminează țara noastră din interior, care delegitimează adoptarea deciziilor de stat, vom înțelege pe cine vizează aceste narative”, a explicat Iusov.
Urmăriți-ne pe Telegram