Ansamblul folcloric „Ghiocelul” din regiunea Cernăuți a participat la Festivalul „Zestrea” de la Bacău
11.10.2022
0
688 Afișări
Membrii Ansamblului folcloric „Ghiocelul” care activează pe lângă Societatea culturală „Valea Prutului” din Costiceni, regiunea Cernăuți, au participat în perioada 8-9 octombrie 2022 la Festivalul de folclor „Zestrea” ediția a VII-a, ce a avut loc în comuna Asău, județul Bacău (România).
Însoțiți de domnul Prof. Vladimir Rața, coordonatorul ansamblului, tinerii artiști au prezentat la Asău un program de muzică tradițională românească din zona Ținutului Hotin.
Pe scenă au urcat: Marin Apopi, Vlad Bercea, Arsenie Eremia, Mariela Eremia, Maxim Lunga, Anatolie Rusu și Dimitrie Captari.
Cea de-a șaptea ediție a Festivalului de folclor ,,Zestrea” a fost organizată de Asociația Culturală ,,Ca La Noi” (președinte Camelia Roșu), în parteneriat cu Primăria Asău și Consiliul Județean Bacău (CJ). Evenimentul cultural a reunit peste 20 de ansambluri folclorice și numeroși artiștii mari și mici, amatori și profesioniști din România, Republica Moldova și Ucraina.
Programul manifestărilor din acest an a fost unul bogat și divers, care pe lângă festivalul de folclor a mai inclus în premieră și momente artistice de evocare a unor personalități, care au marcat istoria și cultura județului Bacău, precum Ștefan cel Mare și Sfânt, Vasile Alecsandri, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, George Sîrbu, Ion Drăgoi și Valeriu Gafencu.
Urmăriți-ne pe Telegram