Asociația „Tezaurul Bucovinei” din Voloca, regiunea Cernăuți, sprijinită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Societatea nonguvernamentală „Tezaurul Bucovinei”, beneficiar al unei finanțări nerambursabile din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, începe implementarea proiectului de grant ”Susținerea mediului asociativ românesc din afara granițelor țării”.
În cadrul proiectului va fi amenajat un spațiu de 36 de metri pătrați cu mobilier, echipamente de birou, bibliotecă, radiatoare, dispozitive IT pentru comunitatea din zonă. Capacitatea de funcționare a spațiului va fi de cel puțin 25 persoane, vor fi dotate 3 locuri de muncă, amenajate cu dispozitive IT.
Valoarea grantului este de 53.030 lei. Perioada de desfașurare – 10.10.2022-31.12.2022. Adresa: Ucraina, reg. Cernăuți, loc. Voloca, str. Vasile Alecsandri, nr. 80V, tel. +380505165173, coordonator, Valentin Penteleiciuc – președintele societății.
Scopul principal al organizației “Tezaurul Bucovinei” este de a sprijini asocierea cetățenilor conștienți și activi pentru realizarea și protejarea drepturilor sale comune: culturale, informaționale, educaționale, sociale, economice, ecologice, precum și a altor libertăți și interese legitime ale membrilor săi.
„Membrii societății „Tezaurul Bucovinei” aduc deosebite mulțumiri echipei Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și în mod special domnului Secretar de stat Gheorghe – Florin Cârciu, domnului director Radu Cosma, responsabilului de proiect Bianca Ionescu, și tuturor celor implicați în dezvoltarea și susținerea sectorului public”, potrivit unui comunicat de presă, remis Agenției de știri BucPress din Cernăuți.
Urmăriți-ne pe Telegram