Asociațiile de expresie românească din Transcarpatia au un rol esențial la păstrarea identității românești în comunitatea de pe malul drept al Tisei
Cu prilejul vizitei Excelenței Sale, Alexandru Victor Micula, Ambasadorul României în Ucraina în comunitatea românească din dreapta Tisei, diplomații români au purtat un dialog de substanță cu directorii grădinițelor, școlilor și liceelor cu predare în limba română din Transcarpatia, cu președinți ai mediului asociativ de expresie românească, cu prea-cucernicii părinți din Comunitatea Teritorială Solotvino (Slatina), precum și cu alți reprezentanți de seamă ai comunității românești, scrie Consulul României la Solotvino, Florin Grațian Pârvu pe pagina sa de Facebook.
În urma dialogului, a rezultat faptul că anul 2023 a reprezentat un punct deosebit de important în dezvoltarea și extinderea mecanismelor de sprijinire efectivă a copiilor și cadrelor didactice, eficientizarea procesului de învățământ cu ajutorul unor noi tehnologii puse la dispoziție, în toate unitățile de învățământ, fiind create premise concrete pentru dezvoltare și în anul 2024.
„Considerăm că asociațiile de expresie românească și clerul au avut o contribuție esențială până în prezent în dezvoltarea școlară, educativă, culturală, de păstrare a identității lingvistice și a tradițiilor, iar proiectele propuse pentru anul 2024 reprezintă o continuitate a eforturilor depuse pentru copii.
Folosim și acest prilej pentru a exprima întreaga noastră apreciere Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României și celorlalte instituții care au sprijinit în mod real proiectele depuse, având convingerea că prin același profesionalism dovedit, a cunoașterii și respectării întocmai a reglementărilor în vigoare, asociațiile de expresie românească din Transcarpatia vor fi la același nivel ridicat, în beneficiul comunității românești”, potrivit postării.
Urmăriți-ne pe Telegram