Atac nocturn asupra Ucrainei. Forțele aeriene au doborât 12 drone inamice
Atac nocturn asupra Ucrainei. PE parcursul nopții, forțele de ocupație ruse au atacat Ucraina cu rachete și drone. Majoritatea dronelor au fost distruse, potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei.
În total, în noaptea de 15 octombrie, forțele ruse au lansat asupra regiunii Nikolaev 7 rachete S-300/400 din Crimeea anexată; 2 rachete aeriene ghidate H-59 din regiunea Kursk (Rusia) spre regiunile Cernihiv și Sumî, 17 drone de atac din Kursk și Primorsk-Ahtarsk (Rusia).
Forțele de apărare antiaeriană ale Ucrainei au doborât 12 drone, în timp ce alte patru au fost pierdute din cauza interferențelor provocate de sisteme de război electronic, o dronă se mai află în aer, iar operațiunile de combatere continuă. Dronele au fost doborâte în spațiul aerian al regiunilor Nikolaiev, Kiev, Odesa, Poltava, Cernihiv, Kirovograd și Cerkasî.
Pentru respingerea atacului au fost mobilizate aviația, trupele de rachete antiaeriene, unități de război electronic, precum și grupuri mobile de foc ale Forțelor Aeriene și ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei.
Urmăriți-ne pe Telegram