Specialiștii Oficiului de Vest al Serviciului de Audit de Stat au verificat modul în care au fost folosiți aproape 13 miliarde de grivne din fonduri bugetare în primele nouă luni ale acestui an.
Potrivit raportului, inspectorii din cadrul administrației transcarpatice a Oficiului de Vest al Serviciului de Audit de Stat au constatat pierderi financiare de 73,2 milioane de grivne și decizii manageriale ineficiente în valoare de peste 171 de milioane de grivne. În total, controlul a vizat 12,8 miliarde de grivne provenite din fonduri de stat și locale.
Pe parcursul acestei perioade au fost efectuate 15 inspecții, două verificări de stat privind execuția bugetelor locale, 211 monitorizări ale achizițiilor și 16 verificări de licitații. În urma controalelor și monitorizărilor, au fost identificate nereguli în achiziții publice în valoare totală de 763,6 milioane de grivne.
Printre rezultatele concrete ale activității de control se numără:
recuperarea unor pierderi financiare în valoare de 38,83 milioane de grivne;
anularea a 17 licitații în valoare totală de 73,1 milioane de grivne;
rezilierea a 23 de contracte în sumă de 38,4 milioane de grivne;
prevenirea unor pierderi și cheltuieli neproductive de 49 de milioane de grivne.
Materialele a 32 de acțiuni de control au fost transmise organelor de drept, care au deschis șase dosare penale. În alte 21 de anchete deja aflate în desfășurare, au fost adăugate documente furnizate de auditorii transcarpatieni.
De asemenea, 109 funcționari au fost trași la răspundere administrativă, iar pentru consolidarea disciplinei financiare și prevenirea viitoarelor abateri au fost adoptate 18 decizii de management.
Elvira Chilaru


