Serviciul de Securitate al Ucrainei, Biroul de Stat de Investigații din Ucraina și Poliția Națională au destructurat recent 11 scheme complexe prin care cetățenii încercau să evite mobilizarea militară. În urma operațiunilor desfășurate în mai multe regiuni ale țării, au fost reținuți 23 de organizatori ai acestor activități ilegale, conform unui comunicat al Serviciului de Securitate al Ucrainei.
Ancheta arată că, pentru sume cuprinse între 2.500 și 17.000 de dolari, suspecții ofereau fie evitarea convocării militare prin documente falsificate, fie facilitarea plecării ilegale din Ucraina, ocolind punctele oficiale de trecere a frontierei.
În capitală, doi locuitori ai Kievului au fost reținuți pentru vânzarea de „excepții” pentru persoanele cu obligații militare. Aceștia plasau clienții în întreprinderi considerate de infrastructură critică și, ulterior, le permiteau părăsirea țării sub pretextul unor „misiuni de serviciu”.
În regiunea Poltava, autoritățile au blocat simultan trei scheme distincte. Printre cei reținuți se află doi avocați împreună cu complicii lor, precum și un intermediar local, care ajutau persoanele vizate să fie scoase din evidența serviciilor militare pe baza unor diagnostice fictive. Pentru realizarea acestor scheme, organizatorii au colaborat cu medici și funcționari din cadrul comisiilor militare locale.
În regiunea Ivano-Frankivsk au fost identificați șase locuitori care au organizat evacuarea persoanelor cu obligații militare către Uniunea Europeană printr-un parc de frontieră. Jumătate dintre aceștia lucrau în administrația unui parc ucrainean. Potrivit materialelor anchetei, suspecții transportau persoanele „evacuate” către graniță cu propriile automobile și le ajutau să treacă în țările vecine UE pe trasee montane.
În regiunea Cerkasî a fost reținută adjuncta unui decan universitar, care facilita înscrierea persoanelor cu obligații militare la studii. În acest an, suma totală obținută ilegal – aproape jumătate de milion de grivne. În regiune a fost reținută conducătoarea unui birou local al Fondului de protecție socială a persoanelor cu dizabilități, care oferea ”amânare” pentru recruți pe baza îngrijirii unor persoane cu diagnostice grave. În acest scop, a fost implicată șefa unui departament al serviciului social al unui consiliu sătesc, iar majoritatea beneficiarilor erau locuitori ai regiunii Sumi, identificați prin intermediul cunoștințelor locale.
În regiunea Jîtomîr, angajații Serviciului de Securitate au reținut un paznic de 39 de ani al unei întreprinderi din capitală, care organiza „transferul” către UE al persoanelor cu obligații militare.
De asemenea, două rute suplimentare de fugă ale recruților către țările UE, ocolind punctele de control oficiale, au fost blocate de contrainformațiile militare ale Serviciului de Securitate în colaborare cu Biroul de Stat de Investigații. În urma acțiunilor comune, au fost reținuți cinci organizatori, printre care conducătorul unui fond caritabil și un angajat al unei colonii penitenciare din Harkiv. Totodată, a fost reținut un fost militar din Dnipro, care încerca să ofere mită conducerii regimentului unde a servit anterior pentru a facilita fuga unui prieten mobilizat de pe un obiectiv cu regim special.
În prezent, tuturor celor reținuți li s-a adus la cunoștință suspiciunea de săvârșire a infracțiunilor prevăzute în mai multe articole ale Codului Penal al Ucrainei. Aceștia riscă pedepse cu închisoarea de până la nouă ani, inclusiv confiscarea bunurilor.
Leonid Parpauț


