Bograci din Transcarpatia în prima linie a frontului. Un restaurant transmite armatei preparate locale
33 de borcane conservate de 3 litri cu bograci au fost trimise zilele trecute pe front prin voluntari de restaurantul „ Gospodar bogat”. Chiar de la începutul războiului restaurantul trimite pe front bucate transcarpatice.
Potrivit directorului restaurantului Viktor Mihailov, vara au trimis mai puțin, deoarece bucatele preparate la ceaun se puteau altera.
„La început făceam borcane de un litru cu bograci, dar băieții au spus că este foarte gustos și se mănâncă imediat, așa că am început să conservăm în borcanele de 3 litri”, a spus proprietarul restaurantului.
În plus, nu trebuie sa faci nimic special cu el, doar deschizi borcanul, încălzești mâncarea la lumânarea de șanț și poți savura bucatele cu „gust ca acasă la mama”. Trimitem bograchiul ori de câte ori era ocazia: când pleacă vreo mașină pe front. Am pus conservele în gheață și le-am trimis.
Gulașul unguresc la ceaun sau bograciul este mereu întâmpinat cu bucurie și solicitat în continuare, doar problemele de logistică sunt un impediment serios
De la începutul războiului, restaurantul a servit bucate preparate în local zilnic la 500 de oameni strămutați forțat în Transcarpatia.
Urmăriți-ne pe Telegram