Nu cunosc niciun bucovinean plecat de la baștină, cu sau fără voia sa, care să nu simtă dor de dulcea Bucovină. Gândindu-mă la ei, la bucovinenii împreăștiați prin lume, mă compar cu mine însumi. Eu n-aș putea trăi nicăieri pe pământ fără Bucovina. Deși am fost în multe locuri deosebite, peste mări și țări, aici este acasă. Aici este baștina. Aici este Bucovina.
Dorul de Bucovina și de orașul natal, Cernăuți, l-a purtat toată viața în suflet și doamna profesoară și scriitoare Rodica Puia. Pe 21 februarie anul acesta se împlinesc doi ani de când a plecat cu acest dor arzător pe tărâmul neantului. Pe 23 februarie a fost condusă pe ultimul drum la Târgu-Mureș, orașul ardelean unde se stabilise.
…Ne cunoșteam cu regretata (de-ați ști ce greu îmi vine să spun aceste cuvinte) Rodica Puia de peste 30 de ani. Ne-am întâlnit prima oară la începutul anilor ’90 ai secolului trecut. O vedeam la sărbătorile noastre de suflet, mai ales la Ziua Limbii Române, organizată an de an la Cernăuți, la sfârșitul verii. O întâmplare plăcută ne-a apropiat și ne-a transformat într-o frumoasă prietenie.
La începuturile renașterii noastre spirituale, doamna Rodica Puia, alături de câțiva oameni de suflet, căuta tineri bucovineni dornici să studieze în România. O tânără, Livia Pucaievici, studentă la actorie la Universitatea din Târgu-Mureș, a invitat, din proprie inițiativă și cu sprijinul mamei și bunicii sale, un grup de aproximativ 30 de persoane conduse de Rodica Puia la Pătrăuții de Jos. Au fost găzduiți de săteni, iar la căminul cultural s-a organizat un frumos spectacol oferit de artiștii amatori ai satului. Am avut bucuria de a fi prezentatoare, ajutând la organizarea evenimentului. A fost o zi memorabilă, încheiată cu o slujbă religioasă oficiată de regretatul protoiereu Gheorghe Zmoșu și o masă festivă la casa Liviei. Atunci am legat o prietenie de suflet cu doamna Rodica Puia.
Ulterior, ne revedeam la Cernăuți, unde venea împreună cu soțul său, profesorul Carol Puia, fiind găzduiți de regretatul jurnalist Dumitru Covalciuc. Prin intermediul lor, almanahul Țara Fagilor era tipărit la Târgu-Mureș, cu sprijinul unor oameni de cultură precum Nicolae Băciuț, Dimitrie Poptămaș și alții. De fiecare dată, doamna Rodica aducea nu doar almanahuri, ci și cărți și reviste pentru bucovineni.
Păstrăm amintiri prețioase din acele vremuri. La una dintre întâlniri, mi-a dăruit o pereche de cercei și o salbă, observând că îmi plac bijuteriile tradiționale. Insista să o vizitez la Târgu-Mureș, promițându-mi o primire regală. Câțiva ani mai târziu, am reușit să ajung acolo. M-a așteptat cu o prietenă la gară, iar zilele petrecute la Târgu-Mureș au fost de neuitat: întâlniri culturale, vizite, excursii și discuții fascinante. Apartamentul său confortabil, situat în centrul orașului, era plin de cărți și obiecte ce reflectau dragostea ei pentru Bucovina.
Era o femeie de o nobleță discreție, erudită, politicioasă, sinceră și dedicată valorilor naționale. Deși avea tristeți ascunse, printre care boala uneia dintre fiicele sale, încerca să rămână puternică.
Anii au trecut, iar vizitele la Cernăuți au devenit tot mai rare. După moartea fiicei sale bolnave, s-a reîntrors la Crasna, dar era vizibil marcată de pierdere.
Pe 23 februarie 2023, vestea tristă a plecării sale mi-a fost transmisă de domnul Dimitrie Poptămaș. Am citit omagiile aduse de Maria Toacă și Nicolae Băciuț, împărtășind aceeași durere.
Regret profund că nu am scris mai mult despre această vrednică fiică a Bucovinei. Asemenea regretatei poete Mariana Gurza, Rodica Puia a trăit cu dorul neîmplinit de baștină. Acum, la Cernăuțiul ei drag, va reveni doar prin amintire.
Odihnă veșnică, vrednică și mândră fiică a Bucovinei!
Eleonora Schipor
BucPress
