Ca un cămin sufletesc al românilor din aceste părți a apărut Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina
Maria Toaca
11.01.2023
E o zi însemnată data de 11 ianuarie în viața națională a românilor din Bucovina. La 11 ianuarie 1865, la Cernăuți, a avut loc prima adunare a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. De fapt, Societatea a constituit continuarea celei înființate la 1 mai 1862, care se numea „Reuniunea pentru Leptură” și a avut în frunte boieri și intelectuali cu renume, ca frații Gheorghe și Alecu Hurmuzachi. Ei au redactat în 1848-1850 ziarul „Bucovina”, iar la 1862 au inaugurat „Foaia Soțietății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina”.
Scriu aceste rânduri cu deosebită admirație față de boierii români care n-au fugit din Moldova răpită de austrieci, ci au rămas sub stăpânire străină, jerfind din avutul lor pentru propășirea neamului.
La început, membrii Societății se strângeau la Palatul Național în jurul meselor pline cu cărți, îi chemau pe români la „leptură”/lectură, căci, credeau fierbinte că numai prin promovarea cuvântului scris (tipărit) se putea salva limba română și păstra ființa națională. Mă poartă gândul mai înainte, la un exemplu extraordinar de generozitate sau mai curând patriotism național din partea marelui unionist Iancu Flondor. Pornind de la necesitatea Societății de a avea un sediu corespunzător prestanței și obiectivelor sale, boierul de la Storojineț a dăruit în acest scop un teren pentru construcție în Piața Vasile Alecsandri din centrul orașului. Donația, cu toate actele în regulă, a fost făcută la 2 aprilie 1919.
De la acea dată și până la inaugurarea Palatului cultural al Românilor, în 1939, s-a dat o bătălie de două decenii, ultimii zece ani căzând pe umerii președintelui Grigore Nandriș și membrilor comitetului său. Cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la întemeierea Societății, Grigore Nandriș scria în ziarul ”Tribuna”: ”Marele Român, mult regretatul Iancu Flondor a cărui dispariție prematură se simte tot mai mult, a avut două înalte gânduri în legătură cu Societatea pentru Cultură: să o prefacă într-un cămin sufletesc al românilor din aceste părți și să o înzestreze cu un capital care să-i permită realizarea rosturilor ei pe aceste locuri în vremurile noi, ce s-au deschis prin Unire. Amândouă aceste gânduri au fost mărgăritare din biblie”.
Un susținător ardent al SCLRB a fost mitropolitul Visarion Puiu, care a donat din Fondul bisericesc cea mai mare parte din suma de aproape 90 milioane de lei, cât s-a cheltuit pentru construcție. Până la Marea Unire din 1918, pentru românii de sub ocupația habsburgică Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina a fost cetatea de rezistență națională, de unde au pornit toate inițiativele vieții culturale și naționale.
Merită pomeniți din neam în neam cei care au participat la conducerea ei: frații Alecu, Gheorghe și Eudoxiu Hurmuzachi, Mihai și Iancu Zota, ardeleanul Aron Pumnul, Ion Gh. Sbiera, Mitropoliții Silvestru Morariu și Vladimir Repta, Tudor Ștefanelli, Gh. Tofan, Dionisie Bejan, Grigore Nandriș…
Perioada cea mai înfloritoare a decurs sub președinția teologului și publicistului Dionisie Bejan, care odihnește în cimitirul din Cernăuți, pe aleia personalităților românești ce duce spre Capela Mitropolitană. Acest neostenit apostol al românismului a condus 25 de ani Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, asigurându-i continuitate și statornicia ce-o caracteriza de la constituire 1862. El a rămas înscris în istoria neamului ca făuritorul Unirii Bucovinei cu România, animatorul mișcării românești la Cernăuți. În calitate de deputat în Dieta Bucovinei, de consilier consistorial a promovat interesele românilor de la sate, care se confruntau cu agresivitatea politicii de deznaționalizare.
În 1896 Societatea condusă de el a cumpărat un imobil pentru internatul de băieți români, asigurând astfel instruirea copiilor români de la țară, viitori intelectuali. Clădirea ce avea să devină Casa Națională (sediul SCLRB), de asemenea, a fost cumpărată în anii președinției lui Dionisie Bejan. Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 a fost deschis de către părintele Dionisie Bejan în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți.
După plecarea octogenarului Dionisie Bejan, în 1921 și până în 1929, când a fost ales președinte Grigore Nandriș, Societatea a intrat într-o fază degradantă. Și-au vârât coada politicienii, dornici de câștiguri nemuncite. Acesta, însă, este un subiect aparte, care merită studiat cu atenție pentru a le fi de învățătură liderilor de astăzi.
