Casa profesorului Aron Pumnul din Cernăuți, în care a trăit Mihai Eminescu are nevoie urgentă de consolidare
Casa profesorului Aron Pumnul, în care a locuit poetul Mihai Eminescu pe perioada studiilor de la Cernăuţi, are nevoie urgentă de consolidare şi reabilitare, a declarat pentru AGERPRES, preşedintele Fundaţiei culturale de binefacere “Casa Limbii Române” din Cernăuţi, Ana-Cristina Tărâţeanu-Mihaiesi.
Potrivit sursei citate, imobilul, care ar fi trebuit să găzduiască Muzeul “Mihai Eminescu”, aparţine oraşului Cernăuţi, însă este dat spre administrare, până în 2024, Fundaţiei “Casa Limbii Române”.
Pe fondul războiului din Ucraina, autorităţile de la Cernăuţi nu au fonduri pentru finanţarea proiectului de consolidare a casei lui Aron Pumnul, iar din acest motiv comunitatea românească din această regiune consideră oportună şi necesară o intervenţie a statului român.
“Este o urgenţă. Casa este din lut şi paie şi se află în paragină. E critică deja situaţia. Din păcate, posibilitatea prăbuşirii pereţilor acestei case este din ce în ce mai mare de la o zi la alta. Pe zi ce trece, situaţia se agravează tot mai mult. Ploile, zăpada o afectează. Ea nu mai este locuită din 2013. Cine ştie cât va mai dura până începe să se prăbuşească pereţii originali, care sunt din lut şi paie”, a afirmat Ana-Cristina Tărâţeanu-Mihaiesi, fiica fostului academician Vasile Tărâţeanu, care s-a stins din viaţă pe 8 august 2022 la vârsta de 76 de ani.
Preşedintele Fundaţiei culturale de binefacere “Casa Limbii Române” consideră că spaţiul în care au locuit Mihai Eminescu şi profesorul său de Limba română, Aron Pumnul, reprezintă un simbol al românismului din Ucraina, iar românii de pretutindeni au obligaţia să îl refacă.
“Nu mai avem timp. Şi aşa s-a prelungit timpul, cu COVID-ul, şi cu războiul. Nu mai avem timp. Este obligaţia românilor faţă de neamul nostru românesc, de spiritualitatea noastră, de Mihai Eminescu, de Bucovina. Este obligaţia tuturor românilor, de pretutindeni”, a adăugat Ana-Cristina Tărâţeanu-Mihaiesi.
***
Lingvist, filolog şi istoric, Aron Pumnul a fost profesorul poetului naţional Mihai Eminescu, la Cernăuţi, şi fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. În 1849 a devenit primul profesor de limba şi literatura română la liceul german din Cernăuţi. Ca profesor a exercitat o extraordinară influenţă asupra elevilor săi, printre care s-a aflat şi Mihai Eminescu. În 1850, a publicat la Cernăuţi lucrarea de lingvistică “Convorbire între un tată şi-ntre fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti”. A alcătuit prima antologie de literatură română – “Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), o lucrare valoroasă din punct de vedere documentar, având un caracter preponderent didactic. A elaborat şi o gramatică a limbii române, în limba germană “Grammatik der rumänischen Sprache für Mittelschulen” (1864, Viena), notează “Dicţionarul scriitorilor români” (Editura Albatros, Bucureşti, 2001). La moartea sa (12/24 ianuarie 1866), elevii săi au scos broşura “Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”, în care tânărul poet Mihai Eminescu a debutat cu poezia “La mormântul lui Arune Pumnul” (1866), potrivit Agerpres.
Casa lui Aron Pumnul din Cernăuți: nepăsare, uitare… (Documentar BucPress TV, 2018)
Urmăriți-ne pe Telegram