Cea mai mare comună românească din Ucraina s-a înfrățit cu orașul Tășnad, județul Satu Mare
În contextul demersurilor vizând extinderea cooperării între instituțiile din România și Ucraina, la nivel de municipalități reprezentanții misiunii diplomatice a României la Solotvino (Slatina) alături de reprezentanții comunei Slatina, cea mai mare comună românească din Ucriana, au participat la Tășnad, județul Satu Mare la activitățile solemne dedicate semnării și parafării Acordului de înfrățire între Slatina și Tășnad.
Acordul de înfrățire reprezintă o premieră, orașul stațiune Tășnad devenind prima localitate din România înfrățită cu Solotvino. În cadrul dialogului, s-a subliniat utilitatea și eficacitatea acestui mecanism de cooperare între localitățile din România și Ucraina, întrucât oferă o bază solidă de implementare a unor proiecte comune de dezvoltare în domeniul medical, al educației, al culturii, tradițiilor și sportului.
De aceea, Consulul României la Solotvino, Florin Pârvu a încurajat reprezentanții conducerii celor două primării să aibă în vedere ca în paralel cu proiectele economice, să acorde o atenție sporită copiilor, elevilor, profesorilor și persoanelor vulnerabile, prin organizarea de activități comune, schimburi de experiență școlare, activități de recreere, de recuperare medicală și altele similare, atât la CTU Solotvino, cât și la Tășnad. De menționat că Tășnad este o stațiune turistică de interes național, beneficiază de ape geotermale de foarte bună calitate în tratarea diverselor afecțiuni și atrage anual peste 370.000 de turiști.
În cadrul dialogului dintre parteneri s-a conturat ideea inițierii și implementării unui proiect transfrontalier în domeniul medical (centru de recuperare), crearea sau reabilitarea/modernizarea unui centru la Solotvino și unul la Tășnad, în care pacienții sa beneficieze de cele mai bune condiții de recuperare medicală.
Urmăriți-ne pe Telegram