Cei care sprijină copiii și familiile din Ucraina pot fi nominalizați pentru Better Care Awards

În Ucraina a fost lansată cea de-a doua ediție a distincției naționale „O familie pentru fiecare copil. Better Care Awards”, prin care sunt recunoscute persoanele, organizațiile, companiile și comunitățile implicate în protejarea drepturilor copiilor și sprijinirea familiilor.

Nominalizările pot fi depuse până pe 20 septembrie 2026. Candidații își pot înscrie propria inițiativă sau pot propune persoane și organizații ale căror activități în sprijinul copiilor și familiilor merită să fie cunoscute și apreciate la nivel național.

Distincția urmărește să scoată în evidență inițiativele care contribuie la dezvoltarea serviciilor pentru copii, susținerea familiilor vulnerabile și reforma sistemului de îngrijire, având ca principiu dreptul fiecărui copil de a crește într-un mediu familial sigur.

Dosarele depuse vor fi analizate de un juriu independent format din experți, iar lista laureaților va fi aprobată de Consiliul de supraveghere al premiului. Câștigătorii vor fi anunțați pe 20 noiembrie 2026, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Kiev.

La prima ediție a „Better Care Awards”, desfășurată în noiembrie 2025, au fost înregistrate 367 de candidaturi, iar 16 persoane și organizații au fost desemnate laureate în patru categorii.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina