Cel puţin cinci morţi şi circa 60 de răniţi într-un atac asupra orașului Dnipro
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi aproape 60 au fost rănite, dintre care 12 sunt copii, ca urmare a atacului de astăzi al ocupanților ruși asupra unui imobil de locuințe din oraşul Dnipro.
„Sunt deja cinci morţi, aproape 60 de persoane au fost rănite şi spitalizate, între care 12 copii”, a declarat Valentin Roznicenko, șeful Administrației Militare Regionale Dnipropetrovsk.
Președintele Volodimir Zelenski a venit cu un mesaj pe conturile sale oficiale, în care a condamnat atacul cu rachete asupra clădirilor din Dnipro. Șeful statului a dat asigurări că toți cei care se fac vinovați de tragedie vor fi trași la răspundere.