Cernăuți: Unde sunt oferite pachete cu alimente și bani pentru persoanele strămutate intern
De la începutul invaziei la scară largă, fundația internațională ”Caritas” a distribuit persoanelor refugiate la Cernăuți aproximativ 25.000 de pachete cu hrană, de asemenea, sunt acordate ajutoare persoanelor strămutate intern care sunt găzduite în comunitățile teritoriale.
Începând cu noul an, respectiva fundație intenționează să reducă volumul de ajutoare umanitare. Potrivit managerului proiectului ”Răspuns în situații de urgență” al organizației ”Caritas Cernăuți”, Maria Markovska, pentru o singură persoană se acordă un pachet cu produse alimentare, pentru familii din trei și mai multe persoane – câte 12-15 kg alimente de persoană. De asemenea, ajutăm refugiaților care sunt găzduiți în Hotin, Chițmani și Beregomet. Săptămânal avem câte 2-3 călătorii în comunele din toate raioanele. În noul an activitatea noastră va fi mult mai coordonată, astfel încât o persoană să fie asigurată și cu un oc de muncă, vor fi diverse proiecte cu microgranturi pentru afaceri și dezvoltare, informează audiovizualul public Suspilne Cernivtsi.
După invazia trupelor rusești, organizația umanitară franceză ACTED și-a deschis primele filiale în orașele Cernăuți și Lvov, unde se acordă asistență și sprijin celor mai vulnerabile categorii din rândrul persoanelor strămutate intern sau cetățenilor care se află în cele mai dificile condiții de viață. Din luna martie a anului în curs, organizația a acordat ajutor umanitar la 10.000 de persoane care s-au refugiat din calea războiului pe teritoriul regiunii, valoarea ajutorului constituind aproximativ 70 de milioane de grivne, a declrat într-un comentariu managerul proiectului „Cash” al organizatiei „Acted”, Irina Petlina.
”Organizația noastră nu se limitează la un număr de persoane dintr-o singură familie, precum nu ne interesează dacă este o singură familie sau mai multe, care și-au pierdut locuințele, s-au refugiat și în prezent locuiesc într-o casă. Fiecare membru al familiei primește câte 2.220 de grivne pentru o perioadă de 3 luni. Totodată, apartenența persoanei la o anumită categorie nu este o garanție a faptului că va putea beneficia de ajutorul nostru, depinde de situația concretă a fiecărei familii. Organizația acordă asistență financiară persoanelor din opt regiuni în care au avut loc lupte armate: Donețk, Lugansk, Harkiv, Sumî, Cernihiv, Mîkolaiv, Herson și Zaporijjia”, a subliniat Petlina.
Pentru a beneficia de ajutor trebuie să completați un formular. Ajutorul poate fi solicitat de părinți care educă singuri copiii, persoane de vârsta a treia, familii în care sunt femei gravide, persoane care au nevoie de îngrijire, familii cu trei copii sau mai mulți, familii în care sunt persoane cu dizabilități, persoane grav bolnave și familiile care și-au pierdut total sau parțial locuințele din cauza războiului.
Vă puteți înregistra, telefonând la numărul liniei de asistență – 0 800 33 69 36. De asemenea, puteți furniza datele dumneavoastră administrației comunității teritoriale, care le va trimite organizației. Dacă e posibil, angajații ACTED vor sosi în comune pentru înregistrarea persoanelor strămutate intern. La momentul aprobării acordării de ajutor, banii vor fi decontați pe cardul Oșceadbank. De asemenea, banii pot fi ridicați la sucursalele Oșceadbank și Ukrpoșta.
În luna octombrie, din lipsă de finanțe, în orașul Cernăuți au încetat să mai elibereze truse de alimente pentru persoanele strămutate intern. Totodată, continuă să fie ajutate unele categorii de refugiați. Potrivit directorului departamentului orășenesc Cernăuți de politică socială, Natalia Frunză, în oraș își desfășoară activitatea peste 30 de organizații caritabile internaționale și ucrainene, ce oferă ajutor persoanelor strămutate intern.
Urmăriți-ne pe Telegram