Cititul – izvor al încelepciunii

Indiferent dacă citim individual sau în grup, cel mai important este să citim. O carte, o revistă, un ziar… Să citim o poezie, un poem, o poveste, un roman. Să citim un articol dintr-o revistă sau un ziar ori chiar ceva util pentru minte de pe internet. Mai ales acum, când, odată cu apariția rețelelor de socializare, cartea pare să fi trecut pe un loc secundar în viața noastră.
În ciuda tuturor greutăților prin care trecem, încercăm totuși să citim. La liceul din Cupca avem o bibliotecă dotată cu literatură necesară în limba de stat, în limba maternă și în limbi străine. De asemenea, aproape fiecare cabinet conține o mică bibliotecă cu literatură specifică disciplinei respective. Avem și o expoziție de cărți în cancelaria liceului, precum și în incinta muzeului istorico-etnografic.
Pe 5 februarie, de Ziua Internațională a Cititului Împreună, am organizat sesiuni de lectură în diferite clase. Deoarece suntem în Anul Eminescu, iar luna februarie este și luna unui alt mare poet basarabean, regretatul Grigore Vieru, i-am îndrumat pe elevi spre lectura operelor acestor doi titani ai literaturii române. La orele de literatură ucraineană, elevii au citit fragmente din opera Cobzarului ucrainean Taras Șevcenko și din scrierile Olgăi Kobâleanska, scriitoare bucovineană de renume.
Fiindcă în luna februarie sărbătorim și Ziua Limbii Materne, i-am încurajat pe elevi să citească, fie și doar fragmente, din opera poetului-martir de pe Valea Siretului, regretatul Ilie Motrescu. Membrii cenaclului literar „Lămâița” au citit fiecare câte ceva din creațiile proprii. Iarna, care pare să-și fi făcut din nou simțită prezența, i-a inspirat să scrie versuri simple, dar și mici compuneri despre anotimp, despre sat, despre baștină, despre Eminescu…
Îi îndemn permanent pe elevii noștri să se aboneze și să citească publicațiile românești „Gazeta de Herța” și „Monitorul Bucovinean”, precum și revistele pentru copii „Prichindeii” și „Recreația Mare”, dar și reviste și ziare în limba ucraineană.
Îi obișnuim pe elevi să citească, le vorbim mereu despre frumusețea și importanța lecturii, a cărții, a cuvântului scris și tipărit, despre valoarea limbii materne și a limbii de stat, despre necesitatea studierii limbilor străine și despre modul corect de exprimare. Iar pentru a ne îmbogăți cunoștințele și vocabularul, pentru a ne exprima corect și pentru a deveni oameni mai inteligenți, trebuie să citim constant.
Eleonora Schipor, profesoară la liceul din Cupca
Urmăriți-ne pe Telegram