Colaborarea transfrontalieră pentru gestionarea situațiilor de urgență
La 11 martie în incinta Consulatului României la Solotvino a avut loc o întâlnire a reprezentanților Radei Supreme a Ucrainei (deputatul Mihailo Laba), însoțit de o delegație a conducerii Centrului aviatic de suport al Poliției Naționale din Ucraina și conducerea Comunității Teritoriale Solotvino, ocazie cu care au fost abordate aspecte concrete privind derularea unor proiecte în domeniul operațiunilor de salvare, evacuare medicală, protejarea frontierei de stat și asigurarea protecției civililor în zona noastră de activitate, informează domnul Florin Pârvu, Consulul României la Solotvino pe pagina sa de Facebook.
Prezenți la reuniune din partea română și a reprezentanților conducerii Baroului Maramureș și ai Serviciului Salvamont Maramureș, au fost prezentate subiecte utile ce vizează implementarea unor proiecte transfrontaliere între România și Ucraina, în domeniul siguranței cetățenilor, în care principalii beneficiari sunt locuitorii aflați pe ambele maluri ale Tisei.
În egală măsură, au fost discutate aspecte vizând derularea unor schimburi de experiență deosebit de utile și activități comune între experții români și ucraineni, preponderent pe acțiuni de salvare, evacuare medicală, monitorizarea traficului, activități comune de prevenție, protejarea populației civile.
Creșterea și extinderea cooperării pe întreg ansamblul gestionării situațiilor de urgență între România și Ucraina, în regiunea unde ne desfășurăm activitatea, poate reprezenta valoare adăugată în ceea ce privește siguranța și protejarea populației civile.
Urmăriți-ne pe Telegram