Compania de telefonie mobilă ”Kiivstar” din regiunea Cernăuți va funcționa și în timpul deconectărilor de electricitate
Reprezentanții companiei de telefonie mobilă „Kiivstar” au explicat cum vor asigura serviciul de telefonie mobilă în regiunea Cernăuți în cazul unui blackout. Aceasta este o întrebare importantă, având în vedere faptul cât de necesar este să avem acces la rețelele de comunicație, inclusiv în cazul unei întreruperi de electricitate. În regiunea Cernăuți, compania deține aproape 320 de stații de bază.
Unele dintre acestea sunt deja echipate cu generatoare puternice. Deși generatoarele pot funcționa până la 10 zile fără realimentare, acestea sunt instalate doar pe stațiile esențiale, care asigură telefonia mobilă completă pentru unele raioane.
Alte stații sunt dotate cu baterii, care, de altfel, au fost perfecționate printr-o actualizare recentă și pot funcționa între 4 și 6 ore fără încărcare. Desigur, aceasta nu rezolvă problema pentru o perioadă îndelungată, dar în cazul unor întreruperi scurte, va fi menținută acoperirea în rețea.
Urmăriți-ne pe Telegram