Cursuri gratuite de Istoria Bucovinei și Geografia României în cadrul proiectului „Călătorie de suflet în spațiul românesc”
În cadrul programelor dedicate cunoașterii României și promovării identității culturale românești, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană, organizează online proiectul educațional „Călătorie de suflet în spațiul românesc”, în perioada 28 octombrie 2023 – 15 iunie 2024, în cadrul căruia vor fi susținute cursuri de istorie și geografie a României, precum și o serie de activități cu rol educativ și cultural.
Proiectul își propune dezvoltarea curiozității și interesului pentru descoperirea patrimoniului cultural, istoric și natural, care definește spațiul identitar românesc. Istoria și geografia sunt două domenii fascinante ale cunoașterii, care se completează reciproc și care întregesc educația, cultura, economia și societatea și dezvoltă spiritul și conștiința civică.
Educația rămâne printre cei mai eficienți și durabili vectori de conservare și dezvoltare a identității naționale. Însușirea și folosirea limbii române, în paralel cu transmiterea elementelor de cultură și civilizație românească, de istorie și geografie a României, vizează cel mai important segment al comunităților românești din afara granițelor, și anume – tânăra generație. Aceasta deține cel mai important rol în perpetuarea și dezvoltarea sentimentului de apartenență la identitatea românească.
Proiectul educațional „Călătorie de suflet în spațiul românesc” se adresează tuturor românilor de pretutindeni, în special elevilor, studenților și cadrelor didactice din comunitățile istorice din Ucraina (Cernăuți, Transcarpatia și Odesa) și cuprinde organizarea mai multor serii de cursuri, cu tematici variate pentru aprofundarea cunoștințelor despre cultura, istoria și geografia României.
Cursurile se vor desfășura online, pe platforma Zoom, iar toți cei interesați de participarea la cursuri sunt invitați să aibă instalată aplicația și să acceseze linkul generat de la adresa: https://thoughtworks.zoom.us/j/4858794995 . Platforma/aplicația Zoom poate fi descărcată de la adresa web https://zoom.us/download
O primă etapă a cursurilor va avea loc în perioada 28 octombrie 2023 – 23 decembrie 2023, în zilele de sâmbătă, între orele 10:30 – 11:30 (cursul de istorie) și 12:00 – 13:00 (cursul de geografie).
Pentru susținerea cursurilor au fost selectați câte cinci profesori din județul Suceava, cu o bogată experiență în procesul modern de predare și învățare. Cursul de Istoria Bucovinei va fi coordonat de către prof.dr. Daniel Hrenciuc, inspector școlar pentru istorie din cadrul Inspectoratului Județean Suceava, iar cursul de Geografia României va fi coordonat de către prof. dr. Constantin Cocerhan, inspector școlar pentru geografie din cadrul Inspectoratului Județean Suceava.
Urmăriți-ne pe Telegram