Comunitățile locale din regiunea Cernăuți au șansa de a participa la un program de sprijin pentru creșterea eficienței energetice și modernizarea infrastructurii municipale. Inițiativa este derulată de Ministerul Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor al Ucrainei, împreună cu Programul SPARC („Asigurarea energiei, consolidarea rezilienței și conectivității”), finanțat de Guvernul SUA.
Potrivit administrației regionale din Cernăuți, a avut loc deja prima întâlnire online în cadrul proiectului. Programul SPARC prevede asistență complexă pentru orașe, inclusiv planificare, analiză, justificarea și implementarea unor proiecte investiționale în domeniile încălzirii centralizate, alimentării cu apă potabilă și canalizării.
„Independența energetică și reziliența comunităților noastre reprezintă una dintre direcțiile prioritare ale colaborării cu Guvernul, autoritățile locale și partenerii internaționali. Participarea în astfel de programe oferă comunităților oportunitatea reală de a moderniza echipamentele și rețelele, de a instrui personalul și de a îmbunătăți calitatea serviciilor publice”, a declarat Alexandr Iankov, prim-adjunct al șefului Administrației Regionale Cernăuți.
Orașele interesate își pot depune candidatura până la 3 octombrie 2025, iar rezultatele concursului vor fi anunțate spre sfârșitul anului, când vor fi semnate memorandumuri de colaborare între programul SPARC și localitățile selectate.
Alexandru Vasilachi


