Consiliul Regional a aprobat extinderea fondului natural protejat din Transcarpatia

În cadrul celei de-a 23-a sesiuni a Consiliului Regional, deputații au susținut o decizie importantă privind extinderea teritoriilor fondului natural protejat de importanță locală.

Conform hotărârii adoptate, fără modificarea limitelor existente, au fost mărite suprafețele a două lacuri alpine unice din Transcarpatia:

monumentul hidrologic al naturii „Lacul Apșineț” — de la 2,60 la 3,8988 hectare;

monumentul hidrologic al naturii „Lacul Vorojesca” — de la 0,75 la 1,4277 hectare.

Obiectivele sunt situate în arealele Apșineț și Vorojesca, pe teritoriul comunității teritoriale Iasinea din raionul Rahiv.

Decizia reprezintă un pas important pentru conservarea ecosistemelor unice ale Carpaților, protejarea resurselor de apă și dezvoltarea rețelei de arii naturale protejate din Transcarpatia.

Totodată, prin aceeași hotărâre, Administrației Militare Regionale Transcarpatia i s-a recomandat să întreprindă măsurile necesare în conformitate cu Legea Ucrainei „Cu privire la fondul natural protejat al Ucrainei”.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina