Cooperare medicală între Transcarpatia și Cehia: delegația din Pardubice a vizitat spitalele din regiune

O delegație a regiunii cehe Pardubice, condusă de guvernatorul Martin Netolický, a efectuat o vizită în Transcarpatia pentru a se familiariza cu activitatea instituțiilor medicale locale. Oficialii cehi au fost însoțiți de conducerea Consiliului Regional Transcarpatic: președintele Roman Sarai, prim-vicepreședintele Andrii Șeketa și vicepreședintele Vasîl Demciuk.

Reprezentanții delegației au vizitat Spitalul Clinic Regional „Andrii Novak” și instituția psihiatrică din orașul Beregovo, cărora Pardubice le donase anterior cinci camioane cu ajutoare umanitare – paturi, mobilier și alte echipamente medicale.

Directorul spitalului clinic, Iuri Iațina, a prezentat delegației cehe activitatea secției de reabilitare și procesul de producere a protezelor pentru militari. De asemenea, aceștia au inspectat și secția de neurologie, care ar putea deveni obiectul unui proiect comun în anul 2026.

Un alt moment important al vizitei a fost donarea unei ambulanțe complet echipate, cu tracțiune integrală, pentru Centrul de boli pulmonare.

Delegația a vizitat și șantierul viitorului Centru de Reabilitare pentru militari „Recovery Center 4.5.0.”, la construcția căruia Pardubice a contribuit financiar în 2023, alături de alte regiuni cehe și de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe. Prin completarea acestui sprijin cu fonduri din bugetul regional al Transcarpatiei, a fost posibilă finalizarea primei etape a proiectului. Lucrările vor continua cu finanțare din partea Băncii Mondiale, prin proiectul „HEAL Ukraine”.

În anul 2025, regiunea Pardubice va susține în Transcarpatia cinci proiecte în valoare totală de 3,5 milioane de coroane cehe. Printre acestea se numără: reabilitarea sălii de sport a Școlii Generale nr. 1 din Koloceava, reparația capitală a acoperișului ambulatoriului din Sînevirska Poliana, înlocuirea sistemului de încălzire la școala din Iasinea, modernizarea instalației termice la grădinița „Vesnianka” din Velikîi Bereznîi și renovarea cantinei Școlii Generale nr. 1 din Svaliava.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina