Criză de personal în școlile și grădinițele din regiunea Cernăuți: sute de posturi vacante înainte de noul an școlar

În prag de an școlar, unitățile de învățământ din regiunea Cernăuți se confruntă cu o lipsă acută de cadre didactice și personal auxiliar. Potrivit Serviciului de Ocupare a Forței de Muncă, în domeniul educației sunt înregistrate deja 114 posturi vacante, iar în grădinițele din comunitatea Cernăuți situația este și mai gravă – 291 de locuri libere, în creștere față de anul trecut.

Cele mai multe posturi disponibile sunt pentru educatori (71), asistenți de educator (57) și ajutori de educator (38). Totodată, se caută muzicieni, psihologi, logopezi, profesori de discipline școlare și profesionale, reabilitologi, instructori de sport, bucătari, contabili și personal tehnic.

În școlile din municipiul Cernăuți lipsesc 100 de angajați, dintre care 69 sunt profesori. Este nevoie de cadre la engleză, germană, matematică, limba și literatura ucraineană, dar și de asistenți ai profesorilor, medici școlari, îngrijitori și bibliotecari.

Directorii recunosc că salariile modeste îi descurajează pe tinerii specialiști. O educatoare cu experiență de peste 20 de ani câștigă în jur de 11.000 de grivne, iar un profesor debutant abia ajunge la 9.500 de grivne lunar. Mulți renunță la sistem, alegând să emigreze sau să se reprofileze în alte domenii.

„Avem nevoie de oameni, dar este greu să găsim doritori. Munca e solicitantă, iar salariul nu acoperă cheltuielile. Recent, o psiholoagă s-a angajat ca ospătăriță și este mai mulțumită decât în școală”, a declarat directoarea unei grădinițe din Cernăuți.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina