Fulgerător ne părăsesc, unul după altul, scriitorii noștri din nordul Bucovinei. Aici, la Cernăuți, scriitori români sunt puțini, din ce în ce mai puțini, căci în solul acesta din ce în ce mai arid al supraviețuirii noastre ca etnos vlăstarele scrisului românesc abia reușesc să prindă viață.
Ast’ noapte ne-a lăsat mai singuri și mai înstrăinați prietenul nostru drag, poetul Ilie T. Zegrea. În numai doi ani de zile, secera de argint a neînduratei Doamne, cu care poeții sunt într-o relație specială, de cele mai multe ori romantică, în momentele de creație artistică, a lucrat cu o hărnicie mai rar întâlnită pe ogorul literelor române din Cernăuți.
Scriitorii noștri cei mai buni, cei mai de preț, cei mai cu har, parcă s-ar fi luat la întrecere în a se lăsa cuprinși în brațele cernitei Doamne. În toamna lui 2020 ne-a făcut semn de adio meticulosul artizan al cuvântului care a fost Mircea Lutic. L-a urmat la un an de zile novelistul Grigore Crigan, unicul prozator pe care l-a avut Cernăuțiul în anii de după comunism. Iar anul acesta, la o distanță de doar o lună, începând cu sfârșitul lui august, au urcat la ceruri, parcă dându-și unul altuia mâna să se ajuture în misteriosul urcuș pe scara veșniciei, poetul Vasile Tărâțeanu, criticul literar Ștefan Broască, și iată, ast’ noapte, poetul Ilie T. Zegrea.
Cu Ilie am parcurs împreună calea grea spre afirmare în lumea literelor. La el în casă, în scunda sa garsonieră de pe strada cu nume fatidic, 28 iunie – care ulterior i-a revenit lui Ștefan Broască – s-a coalizat promoția noastră de poeți ai anilor 70. Acolo ne adunam la ceaiuri literare în a doua jumătate a anilor 70, supravegheați de băieții cu ochi albaștri din poliția politică. Acolo i-am sărbători apariția primei sale cărți, ”Timpul ierburilor”. Îi văd și acum, imprimați pe retina memoriei, pe cei ce i-au umplut atunci casa: poetul Vasile Levițchi, mentorul nostru, tânărul poet Arcadie Suceveanu, care l-a urmat în calendarul debuturilor, volubilul Vasilică Tărâțeanu, ce-și pregătea apariția în ringul poeților cu „Harpele ploii”, rebelul Simion Gociu, și el cu un proiect de carte care va vedea lumina tiparului abia prin anii 80, când grupul nostru, al poeților șaptezeciști, începe a se împrăștia prin lume.
Cu Ilie am pus la cale, la sfârșitul anilor 90 ai secolului trecut, prima revistă literară din Cernăuți de după 1944, „Septentriion literar”. Și acel moment îmi revine acum înaintea ochilor. La o măsuță improvizată din cărămizi, pe scaune tot din cărămizi, în fața căsuței de vacanță pe care mă chinuiam de vreo două decenii să o ridic la Țețina, trei prieteni, Arcadie Suceveanu, Ilie T. Zegrea și subsemnatul, mângâind cu privirile o sticlă de „Stolichnaia” (ca să avem curaj de discuție) și niște mere încă verzi (căci era vară) în loc de vreo gustare mai ca lumea, am pus la cale, într-o zi de august, proiectul revistei. Cu Laurențiu Ulici, președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor din România, care printr-o fundație literară edita revista „Luceafărul” (redactor-șef Marius Tupan) am scos la București, la editura Semne, primul număr al revistei. Pe parcurs am reușit să obținem finanțare de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, și, cu intermitențe, în funcție de finanțare, am editat această revistă până de curând. Odată cu revista a luat ființă și Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, pe care Ilie a condus-o până la ultima suflare.
Fără îndoială, Ilie T. Zegrea va rămâne în istoria literaturii române din Bucovina ca unul dintre cei mai talentați poeți ai provinciei. Harul lui și capacitatea de a da expresie literară acestui har îl situează printre poeții de marcă ai scrisului românesc de aici și de pretutindeni. A scris poezii puține, dar consistente, cu mici excepții cauzate de tributul ideologic pe care a trebuit să-l plătească în timpul comunismului pentru a-și edita primele cărți.
Ilie T. Zegrea a fost nu numai un poet excelent, dar și un om al cetății, un aprig apărător al cauzei naționale pe acest picior de plai mioritic. A condus, la începuturi, după profesorul Grigore Bostan, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”. A fost printre membrii fondatori ai Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și membru al comitetului coordonator al Consiliului Național al Românilor din Ucraina. De acum înainte, vocea lui energică nu va mai răsuna în agora. Iar comunitatea îi va duce mult timp lipsa.
Odihnește în pace, dragă Ilie. Zbuciumată a fost viața ta. Mare a fost dragostea ta pentru neam și pentru poezie. Mare este tristețea noastră, la această prea timpurie despărțire! Cale lină către veșnicii!
Ștefan Hostiuc
Urmăriți-ne pe Telegram
