Părinții de astăzi nu dorm neapărat mult mai puțin decât cei din trecut, dar resimt mai puternic oboseala din cauza nopților întrerupte, a presiunii de a funcționa normal a doua zi și a lipsei sprijinului din familie și comunitate, potrivit unei analize BBC, citată de BucPress Cernăuți.
Pentru mulți părinți, mai ales în primii ani de viață ai copilului, somnul pare să devină un lux. Trezirile din timpul nopții, mesele nocturne, grija permanentă pentru siguranța bebelușului, diminețile care încep uneori la ora cinci și presiunea muncii de a doua zi creează senzația unei oboseli continue. Totuși, cercetările citate de BBC arată că problema nu se reduce doar la numărul de ore dormite. În multe cazuri, părinții de astăzi nu dorm dramatic mai puțin decât adulții fără copii, dar se simt mult mai epuizați.
Studiile oferă o imagine mai nuanțată decât clișeul potrivit căruia părinții nu mai dorm aproape deloc după nașterea copilului. În Germania, de exemplu, mamele aflate la primul copil dorm, în primele trei luni după naștere, cu aproximativ o oră mai puțin pe noapte decât înainte de sarcină, iar tații pierd în medie o treime de oră. Somnul începe apoi să se refacă treptat, deși nici mamele, nici tații nu revin complet la nivelul de dinaintea nașterii nici după câțiva ani. Cu toate acestea, diferența dintre părinți și adulții fără copii este mai mică decât se crede adesea: părinții cu cel puțin un copil sub șase ani au raportat, în medie, aproximativ șapte ore de somn pe noapte, nivel apropiat de cel al persoanelor fără copii.
Date asemănătoare apar și în alte cercetări. Un sondaj realizat în SUA în 2024 arată că părinții cu copii sub șase ani petrec, în medie, între opt și nouă ore pe noapte în pat, adică într-un interval considerat normal. Un studiu francez, care a urmărit peste 400 de cupluri în primii trei ani după naștere, a indicat că atât mamele, cât și tații au raportat, în medie, opt ore de somn sau mai mult. Diferențele individuale rămân însă importante: unii părinți dorm foarte puțin, în timp ce alții reușesc să aibă nopți mai lungi de odihnă.
Paradoxul apare atunci când aceste date sunt comparate cu felul în care părinții își descriu starea. Mulți dorm un număr rezonabil de ore, dar se simt totuși epuizați. Explicația ține de fragmentarea somnului, de calitatea odihnei, de tensiunea psihică și de așteptările moderne legate de ceea ce înseamnă „un somn bun”. În societățile industrializate, somnul ideal este imaginat ca un interval lung, neîntrerupt și profund. Orice trezire în timpul nopții ajunge să fie percepută ca o problemă. În multe societăți tradiționale sau de vânători-culegători, această idee este mult mai puțin prezentă.
Cercetătorii care au studiat comunități contemporane de vânători-culegători au observat că adulții se trezesc frecvent noaptea, dar nu consideră acest lucru neobișnuit sau grav. Ei nu au aceeași obsesie pentru somnul compact, fără întreruperi. În plus, nu trăiesc sub presiunea unui program fix de muncă, a condusului zilnic, a folosirii utilajelor sau a productivității constante. Pentru părinții moderni, dimpotrivă, o noapte fragmentată este urmată adesea de o zi întreagă de muncă, drumuri, sarcini casnice și responsabilități administrative.
Un alt element important este modul în care părinții dorm în raport cu bebelușul. În multe culturi tradiționale, mama și copilul dorm aproape unul de celălalt, iar alăptarea pe timpul nopții se integrează firesc în ritmul somnului. Unele cercetări arată că mamele care dorm aproape de bebeluș nu dorm neapărat mai mult, dar se trezesc mai puțin complet și adorm la loc mai ușor. Cu alte cuvinte, nu contează doar câte treziri există într-o noapte, ci și cât de mult este scos organismul din starea de repaus.
În societățile moderne, părinților li se recomandă frecvent să fie complet treji atunci când hrănesc sau liniștesc copilul, să urmărească orele de trezire, să noteze mesele, să verifice constant semnele de siguranță și, uneori, să folosească telefonul pentru a rămâne alerți. Aceste comportamente pot fi utile în anumite situații, mai ales pentru reducerea unor riscuri, dar au și un efect secundar: părintele se trezește complet și adoarme mai greu după aceea. Astfel, o întrerupere care ar fi putut fi scurtă devine o ruptură majoră în somn.
Siguranța copilului rămâne, totuși, esențială. Recomandările de sănătate publică insistă ca bebelușii să doarmă în aceeași cameră cu părinții în primele luni, dar pe o suprafață separată, pentru reducerea riscului de moarte subită infantilă. Există și ghiduri pentru reducerea riscurilor în cazurile în care părinții aleg să împartă patul cu copilul. Specialiștii avertizează însă că această practică nu trebuie aplicată în situații periculoase, de exemplu dacă un adult a consumat alcool, fumează, a luat droguri sau medicamente sedative, dacă bebelușul s-a născut prematur ori are greutate mică, sau dacă adormirea are loc pe canapea ori fotoliu.
Un factor decisiv în oboseala părinților de astăzi este pierderea sprijinului comunitar. În societățile de vânători-culegători, copiii nu erau îngrijiți doar de mamă. Bunicile, frații mai mari, rudele și alți membri ai grupului participau constant la creșterea copilului. Antropologii numesc acest fenomen „îngrijire aloparentală”, adică implicarea altor persoane decât părinții biologici în îngrijirea copilului. În unele comunități studiate, bebelușii petreceau o parte importantă a zilei în grija altor adulți sau a copiilor mai mari.
În prezent, multe familii își cresc copiii aproape singure. Sprijinul bunicilor poate lipsi, rudele locuiesc departe, comunitățile sunt mai slabe, iar ajutorul plătit este costisitor. În același timp, mulți părinți lucrează în afara casei și duc ceea ce sociologii numesc o „dublă zi de muncă”: serviciu, apoi îngrijirea copilului și a gospodăriei. Povara cade adesea disproporționat asupra mamelor, care continuă să preia cea mai mare parte a muncii domestice și de îngrijire.
Contează și intervalul dintre nașteri. În comunitățile de vânători-culegători, copiii veneau de obicei pe lume la distanțe mai mari, în jur de patru ani între nașteri. În societățile agricole, iar apoi în cele moderne, familiile au început să aibă copii la intervale mai scurte. Pentru părinții de azi, acest lucru poate însemna doi sau trei copii mici în același timp, fiecare cu propriile nevoi, propriul ritm de somn și propriile solicitări.
Concluzia este că părinții moderni nu sunt epuizați doar pentru că dorm mai puțin. Ei sunt obosiți pentru că dorm fragmentat, se raportează la somn prin standarde rigide, cresc copiii cu mai puțin sprijin din jur și trebuie să combine îngrijirea cu un ritm profesional solicitant. Și părinții din trecut se trezeau noaptea, dar nu o făceau în același mediu social, psihologic și economic.
Din perspectivă evolutivă, oamenii par să fie adaptați la perioade de somn dificil în primii ani de viață ai copilului. Problema este că societatea actuală a redus tocmai resursele care făceau această etapă mai ușor de dus: comunitatea, flexibilitatea, ajutorul practic și o raportare mai relaxată la somnul întrerupt. Oboseala părinților de astăzi nu este doar o chestiune biologică, ci și un efect al felului în care viața modernă a izolat familia și a transformat somnul într-o obligație măsurată, monitorizată și adesea încărcată de vinovăție.
Marin Gherman
