De la 1 ianuarie 2025, în Ucraina va intra în vigoare Legea „Despre educația preșcolară”
Aceasta prevede o serie de schimbări pentru educatori, părinți, precum și pentru conducerea grădinițelor.
Anunțul a fost făcut pe canalul oficial al Ministerului Educației și Științei al Ucrainei, „MONogram”. Acolo s-a menționat că, începând de anul viitor, micii ucraineni vor avea parte de noi oportunități.
„Pentru educatori – optimizarea sarcinilor de lucru, 56 de zile de concediu anual, posibilitatea acordării unor sporuri și indemnizații mai mari. Pentru părinți – accesibilitate teritorială a grădinițelor, posibilitatea de a alege forma de învățământ: cu prezență fizică, online sau la distanță; noi tipuri de organizare a activităților educaționale: grădinițe mobile, familiale, de mici dimensiuni”, se arată în comunicat.
De asemenea, legea stabilește reguli clare pentru admiterea copiilor în instituțiile de educație preșcolară, precum și crearea condițiilor pentru un mediu educațional incluziv sau special.
Totodată, autoritățile și fondatorii instituțiilor de învățământ preșcolar au obligația de a asigura resursele necesare, de a răspunde pentru accesibilitatea grădinițelor și de a garanta o remunerare corectă a educatorilor.
Ministerul Educației a mai anunțat că este în curs de elaborare cadrul normativ necesar pentru implementarea schimbărilor. În total, se preconizează adoptarea a încă 28 de noi acte normative.
„Noile măsuri vor asigura incluziunea, atenția la nevoile copiilor și crearea condițiilor pentru dezvoltarea lor armonioasă”, au subliniat reprezentanții ministerului.
Urmăriți-ne pe Telegram