Decomunizare specifică în regiunea Cernăuți: monumentele sovietice din comuna Vancicăuți, vopsite în culorile steagului ucrainean
Primarul comunei Vancicăuți, Vladimir Lupoi, a inițiat transformarea monumentelor sovietice, dedicate eroilor locali care au căzut în cel de al Doilea Război Mondial, în simboluri naționale ucrainene în contextul invaziei la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei.
Obeliscurile din satele Costiceni și Vancicăuți din cadrul comunei cu același nume, ridicate în perioada sovietică în memoria militarilor căzuți pe câmpul de bătălie, au fost vopsite în galben și albastru, culorile naționale ale Ucrainei.
Potrivit fotografiilor trimise redacției BucPress de către locuitorii comunei Vancicăuți, monumentele sovietice vopsite se află în preajma listei eroilor căzuți în război și a textului în limba rusă: „Au căzut pentru patria sovietică”, făcându-se referire la anii 1941-1945, numiți în istoriografia sovietică ca fiind perioada „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”.
În realitate, cel de al Doilea Război Mondial a fost declanșat de Germania nazistă și Uniunea Sovietică în 1939, când au lichidat împreună Polonia. A urmat anexarea de la România de către Uniunea Sovietică a unor teritorii, inclusiv Basarabia și Bucovina.
Potrivit unei rezoluții a Parlamentului European din 2019, în iunie 1940 URSS „a ocupat și anexat părți din România (teritorii care nu au fost niciodată returnate) și a anexat, prin forță, republicile independente ale Lituaniei, Letoniei și Estoniei”. Rezoluția „subliniază că cel de-al Doilea Război Mondial, cel mai devastator război din istoria Europei, a fost început ca rezultatul imediat al notoriului pact de non-agresiune și de cooperare nazist-sovietic din 23 august 1939, denumit și Pactul Molotov-Ribbentrop, prin care două regimuri totalitare care împărtășeau obiectivul cuceririi mondiale au împărțit Europa în două zone de influență”.
De menționat că majoritatea militarilor din actuala comună Vancicăuți, căzuți în război (136 din Vancicăuți și 134 din Costiceni) erau etnici români. Nu se știe cu exactitate dacă vopsirea unor monumente sovietice în alte culori, inclusiv în tricolor, care să sublinieze apartenența etnică a celor căzuți, este sau nu este considerată un act de decomunizare, potrivit legislației ucrainene.
Monumentul eroilor din Vancicăuți. Mai 2023.
Urmăriți-ne pe Telegram