În România, Bulgaria, Italia sau Germania cresc discuțiile în transportul public, în cafenele sau pe Facebook, sub semnul: „Oare ce mai vrea Zelenski? De ce își ucide poporul?”. În același timp, ucrainenii continuă să lupte și să apere politica președintelui lor, om politic care era în prăbușire de autoritate și de simpatie înainte de război. Cum explică ei?, scrie jurnalistul și politologul Marin Gherman pentru Libertatea.
Cine pe cine a invadat
În discuțiile din societate, ucrainenii se întreabă care este adevărata cauză a ”obosealii războiului”, numită și ”oboseala Zelenski”. Termenul definește saturația europenilor, americanilor și altor popoare în legătură cu știrile despre război. Oboseala include și tot mai desele întârzieri, așa le numesc kievenii, ale decizii de sprijin dinspre Vest.
Ucrainenii nu cred că ”oboseala” elitelor vestice vine din informarea insuficientă. Dimpotrivă, cei care o teoretizează au o cunoaștere bună a spațiul estic, dar consideră că Rusia are un privilegiu în această parte a lumii.
Prima și cea mai importantă replică, spun ucrainenii, ar fi remarca la care Kievul nu renunță: „Cine pe cine a invadat? Ucraina bombardează orașele din Rusia și ucide civilii sau invers?”
Volodimir Zelenski este criticat de cele mai multe ori pentru că nu se predă, pentru că lasă Rusia să atace orașele ucrainene în timp ce militarii săi opun rezistență însîngerată, pentru că nu a capitulat în fața unei forțe militare superioare. Făcând asta, nu este „un tată bun” al națiunii politice ucrainene. Am scris special despre națiunea politică ucraineană, în timp ce Zelenski mai este criticat pentru faptul că are rădăcini evreiești și „nu îl doare inima” pentru Ucraina ortodoxă.
În căutarea păcii utopice
Ucrainenii au înregistrat curentul de opinie potrivit căruia imediat ce a fost atacată Ucraina, Zelenski și Guvernul său trebuiau să le dea cheile de la orașul Kiev.
Cu alte cuvinte, și aici devine opinia publică din Ucraina extrem de tăioasă la adresa a ce ei numesc „pacifiști”, Zelenski trebuia să-l lase pe Putin să denazifice liniștit Ucraina prin genocid și să o demilitarizeze. Așa li se impune să fie definit patriotismul, se întreabă ei?
Scenariul cedării „pacifiste” ar fi avut următoarele consecințe.
Existau liste cu ”dușmanii poporului”
Dacă Kievul capitula foarte repede, comisarii lui Putin ajungeau în toate regiunile Ucrainei fără excepție. Ei veneau cu listele întocmite de Kremlin – de existența cărora se știe de la bun început – ca să-i lichideze fizic unul câte unul pe toți naziștii, definiți ca toți cei suficient de deranjați pentru Moscova. Ucrainenii susțin că s-ar fi activat turnătorii, colaboraționiștii de cartier. Istoria urma să se repete.
Dușmanii poporului din perioada bolșevică se numesc acum naziști și trebuie omorâți, așa cum a fost ucis opozantul Boris Nemțov în centrul Moscovei.
Lăsați în voia sorții, cei care au ținut la identitatea civică ucraineană, cei care au avut colaborări cu NATO, UE sau cu diverse state din Occident ce sprijină, potrivit Kremlinului, „nazismul din Ucraina”, ar fi devenit țintele regimului ucrainean demilitarizat.
Când statul român a cedat, românii au suferit
România a ales „calea păcii” acum 80 de ani. Românii din nordul Bucovinei și Basarabia și acum își aduc aminte cu lacrimi în ochi de decizia Bucureștiului de a ceda temporar aceste teritorii Imperiului Sovietic pentru a le (a se) salva.
Rusia de atunci, ce purta numele de URSS, a intrat în casele oamenilor, a deportat jumătate de populație în Siberii, Kazahstan și Karelia, a ucis civili, a distrus elita românească. În plus, a adus popoare din nordul și estul Rusiei pentru a schimba componența demografică la Cernăuți sau Chișinău.
Mulți dintre cei persecutați de Imperiul Sovietic au murit în pădurile siberiene cu gândul că pentru ei nu a luptat nimeni. Ei nu au înțeles de ce nu au meritat să fie apărați de armată. Aceleași răni, dar alte vremuri…
Războiul și drepturile românilor din Ucraina
Sunt voci, inclusiv din mediul analitic românesc, care susțin că Ucraina trebuie lăsată să fie sfâșiată de Rusia pentru că „și-a bătut joc de români în cei 30 de ani de existență statală”. Libertatea de exprimare este sacră și, într-adevăr, drepturile istorice ale etnicilor români reprezintă unul dintre cele mai dificile subiecte în relațiile bilaterale dintre Ucraina și România.
Kievul, cu adevărat, nu a făcut prea mulți pași concreți în întâmpinarea solicitărilor argumentate ale Bucureștiului.
Însă, nimic nu poate justifica uciderea militarilor, a civililor, copiilor, bătrânilor, distrugerea orașelor, jefuirea centralelor nucleare, violarea femeilor și pustiirea unor localități care acum 2 ani erau atracții turistice europene.
Citiți continuarea articolului pe Libertatea.
Urmăriți-ne pe Telegram
