DEZINFORMARE: UE se înarmează pentru a ataca Rusia exact ca Germania nazistă
UE este rusofobă, sprijină nazismul de la Kiev și se înarmează pentru a ataca Rusia, potrivit unei narațiuni false promovate de propaganda pro-Kremlin.
ȘTIRE: Ursula von der Leyen, în vârstă de 65 de ani, care a fost realeasă în funcția de președinte al Comisiei Europene, a numit noii membri ai CE. Ea a anunțat crearea de noi funcții, printre care și cea de Comisar European pentru Apărare și Spațiu […]
În Europa se vorbește deschis despre transformarea UE într-un al „patrulea Reich”, ai cărui scop este să realizeze o nouă campanie „Drang nach Osten” („expansiune spre răsărit”) după exemplul lui Napoleon Bonaparte și Adolf Hitler. UE într-adevăr a luat cursul înarmării, iar noul comisar european, Kubilius a fost însărcinat de Ursula să elaboreze timp de 100 de zile un document privind viitoarea apărare europeană. Kubilius trebuie, de asemenea, să construiască coridoare de mobilitate militară pentru UE și să lucreze la agregarea cererii de echipamente militare în rândul armatelor naționale.
Pe toate pozițiile cheie care se ocupă de militarizarea UE, von der Leyen a promovat fără echivoc rusofobi din țările Europei de Est sau din Țările Baltice, unde Rusia este urâtă și temută pentru puterea sa. Același Kubilius nu este doar un conservator, ci un rusofob înflăcărat, care sprijină cu tărie Ucraina în războiul său împotriva Rusiei. […] Henna Virkkunen, este responsabilă de finanțarea proiectelor UE, în special, de asistența militară acordată Ucrainei din Fondul european pentru pace, care, după cum se știe, alocă bani neonaziștilor pentru continuarea războiului din Ucraina.
REALITATE: UE își întărește apărarea în fața primejdiei militare rusești; Ucraina este sprijinită de statele membre UE nu pentru a ataca Rusia, ci pentru a se apăra:
NARAȚIUNI: 1. Comisarii europeni sunt rusofobi. 2. UE își întărește apărarea pentru a ataca Rusia și a ocupa teritorii rusești. 3. UE sprijină regimul nazist de la Kiev care poartă un război împotriva Rusiei.
OBIECTIV: Justificarea invadării Ucrainei de către Rusia; deculpabilizarea acesteia din urmă cu ajutorul mitului cetății asediate.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNE: Uniunea Europeană nu s-a manifestat ca un adversar al Rusiei sau al poporului rus, în ciuda faptului că este una dintre principalele ținte ale propagandei Kremlinului din ultimii zece ani. Declarațiile critice ale unor oficiali la adresa conducerii ruse sau unele decizii luate după 24 februarie 2022 nu înseamnă că politicienii europeni sunt rusofobi. Acțiunile elitei politice europene sunt o consecință directă a războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, care este omis ca factor politic și social de propaganda rusă. Deciziile și poziționările din ultimii doi ani ale Comisiei Europene cu privire la Moscova sunt legate de crimele comise de regimul Vladimir Putin pe teritoriul Ucrainei în contextul invaziei la scară largă și de necesitatea de a sprijini eforturile de apărare ale Kievului.
În contextul războiului la granițele UE, a fost luată decizia de a întări apărarea colectivă europeană. UE trebuie să-şi întărească rapid apărarea, pentru că Rusia ar putea fi pregătită pentru „o confruntare în șase-opt ani”, a declarat Andrius Kubilius, primul comisar european pentru Apărare. UE nu se pregătește pentru o invazie asupra Rusiei și un nu are ca scop să repete planul lui Adolf Hitler de a ocupa Europa pe cale militară, după cum afirmă propaganda pro-Kremlin. Dimpotrivă, Comisia Europeană și Parlamentul European sunt îngrijorați de riscul de escaladare a conflictului din Ucraina și de agresarea unor state membre UE în viitor. Noul post de comisar european pentru Apărare reflectă faptul că securitatea a ajuns în fruntea agendei politice a UE după invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022.
UE în ansamblul său, dar și reprezentanți ai statelor membre, au făcut până în ultimul moment eforturi să convingă Rusia să nu invadeze Ucraina. Sprijinul pentru Kiev (prin asistență financiară, ajutor umanitar, livrări de armament etc.), precum și sancțiunile adoptate împotriva Rusiei este o reacție la agresiunea Moscovei. Statele și instituțiile UE au sprijinit dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare, garantat de Carta ONU.
Ucraina este acuzată de propaganda rusă de nazism de ani de zile, în pofida faptului că nazismul este interzis în această țară, formațiunile de extremă-dreapta au avut întotdeauna un sprijin marginal, iar președintele Volodimir Zelenski este de origine evreiască, ceea ce contrazice ideea unui regim antisemit, una dintre caracteristicile regimurilor naziste. De asemenea, Ucraina și-a exprimat în mod clar aspirațiile de adera la Uniunea Europeană, care promovează valorile democratice, drepturile omului și multiculturalismul, valori opuse ideologiei naziste.
CONTEXT/ETOS SOCIAL: Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și-a prezentat viitoarea echipă de comisari şi portofoliile acestora, precum și priorităţile executivului european într-o perioadă geopolitică complicată de războiul din Ucraina, campania prezidenţială americană şi competiţia economică cu China. Andrius Kubilius, un fost prim-ministru al Lituaniei, va ocupa nou-înființatul post de comisar european pentru Apărare. Securitatea a dobândit un rol important în agenda politică a UE, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Verifică sursele: Cel de al patrulea Reich condus de von der Leyen. Uniunea Europeană se va pregăti intens pentru un război împotriva Rusiei
Text publicat inițial pe Veridica – publicație specializată în monitorizarea, analiza și demontarea campaniilor de fake news, dezinformare și manipulare din Europa Centrală și de Est
Urmăriți-ne pe Telegram