Directorul general al Hidrocentralei Nistrului de Jos, suspectat de delapidarea a aproape 5 milioane de grivne

Biroul de Investigații de Stat (DBR) din Ucraina a anunțat că a declanșat urmărirea penală împotriva directorului general al întreprinderii „Hidrocentrala Nistrului de Jos”, situată în regiunea Cernăuți. Potrivit anchetei, conducerea a organizat o schemă frauduloasă de delapidare a aproape 5 milioane de grivne în timpul efectuării unor lucrări de reparație la centrală.

În schema ilegală au fost implicați și șefa departamentului de achiziții publice, precum și un inginer al întreprinderii. Centrala a semnat contracte cu două firme private pentru lucrări supraevaluate, iar documentația de licitație a fost întocmită în așa fel încât să favorizeze anumiți antreprenori.

Deși Curtea de Conturi a constatat nereguli, iar șefa achizițiilor a fost sancționată administrativ, contractele nu au fost revizuite. În total, au fost semnate patru acorduri în valoare de circa 16 milioane de grivne, pentru consolidarea construcțiilor hidrocentralei și amenajarea sistemelor de scurgere. Experții au evaluat că valoarea reală a lucrărilor era cu 4,8 milioane mai mică, iar diferența ar fi fost împărțită între participanții la schemă.

La 7 mai, anchetatorii DBR au efectuat percheziții la domiciliile și birourile suspecților, confiscând documente, suporturi digitale, telefoane mobile și aproximativ 25 de milioane de grivne în numerar, în diverse valute.

Cei trei suspecți sunt acuzați de delapidare de bunuri prin abuz de funcție, comisă de un grup organizat, în mod repetat, în condițiile legii marțiale (art. 191, alin. 5 din Codul penal al Ucrainei). Pedeapsa prevăzută de lege este de până la 12 ani de închisoare.

Procuratura Regională din Vinița asigură conducerea procesuală a anchetei. Sunt verificate și alte posibile implicări ale unor funcționari publici.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina