Directorul Parcului Național „Hotin” este suspectat de corupție
Angajații Biroului de Stat pentru Investigații (DBR) l-au reținut pe directorul Parcului Național „Hotin” din regiunea Cernăuți, suspectat că ar fi cerut și primit mită de la un om de afaceri.
Potrivit serviciului de presă al DBR, un antreprenor a apelat la funcționar pentru a obține un contract de închiriere pe termen lung pentru terenuri situate pe teritoriul parcului național, în scopul construirii unei baze de agrement. Funcționarul i-a cerut acestuia 65.000 de dolari pentru semnarea contractelor de închiriere.
„Omul de afaceri a refuzat să plătească și a apelat la autorități. Pe 9 octombrie 2024, anchetatorii l-au prins în flagrant pe directorul parcului național în timp ce primea suma de 65.000 de dolari după semnarea documentelor de închiriere”, au declarat reprezentanții DBR.
În prezent, funcționarul este acuzat de primirea unei mite deosebit de mari, însoțită de extorcare, în calitate de oficial public (art. 368, alin. 4 din Codul Penal al Ucrainei).
Acesta riscă o pedeapsă cuprinsă între opt și 12 ani de închisoare, interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități timp de până la trei ani și confiscarea averii.
În prezent, instanța a decis plasarea sa în arest preventiv, cu posibilitatea eliberării pe cauțiune în valoare de 2 milioane de grivne.
Urmăriți-ne pe Telegram