Au trecut (deja) șase luni de la sosirea președintelui Donald Trump la Casa Albă. Multe iluzii s-au dezvrăjit de atunci. Cea mai puternică dintre acestea, iluzia medierii americane a negocierii unei păci juste în Ucraina, și-a găsit și ea obștescul sfârșit în aceste zile. O spunem fără înconjur: inițiativa americană de mediere a negocierilor de pace în Ucraina a eșuat. Semnele eșecului sunt clare, de la schimbarea paradigmatică de discurs a președintelui american pe tema Ucrainei la anunțurile grandios-„teatrale” ale acestuia privind reluarea sprijinului tehnico-militar pentru Ucraina și celebrul „ultimatum” comercial dat Federației Ruse, scrie analistul politic Dorin Popescu, fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), președintele Asociației „Casa Mării Negre” din Constanța, pentru Centrul Politic.
Schimbarea de discurs (și de acțiune?!) a administrației americane pe tema Ucrainei este simptomul fără echivoc al eșecului medierii, semnul cel mai sigur al recunoașterii acestui eșec.
În șase luni, administrația americană nu a apropiat cu nici un centimetru pozițiile părților direct implicate în conflict și rămâne departe de obiectivul strategic de a găsi nișa de intersecție a compromisurilor reciproc admisibile, a intereselor și pozițiilor părților pe care s-ar fi putut construi o soluție politico-diplomatică pe termen lung.
Par a fi fost fie sărace, fie neexploatate, instrumentele de presiune ale Washingtonului asupra Moscovei pentru a prezenta sau accepta, la masa negocierilor, compromisuri rezonabile pentru un armistițiu de încetare a focului sau chiar pentru un posibil acord politic de pace.
Șase luni irosite. Șase luni irosite – din perspectiva (nevoii) negocierii și convenirii unei soluții privind încetarea temporară a focului. Șase luni irosite – din perspectiva (nevoii) negocierii și convenirii apropierii treptate a pozițiilor maximaliste ale părților privind un posibil acord politic (de încetare a actualei faze militare active, căci despre un acord politic de pace pe termen lung nu se poate vorbi defel în actualele circumstanțe). La capătul acestor șase luni, pacea în Ucraina a rămas la fel de încăpățânată, de îndepărtată și de improbabilă precum părea a fi la „întronarea” președintelui Trump la Casa Albă.
Aceasta este vestea proastă.
Există însă și o veste bună.
Ucraina nu a fost silită să capituleze.
La capătul acestor șase luni, iluzia pe care părea că o nutrește președintele Trump față de posibile flexiuni de poziție ale omologului său rus se va fi risipit. Nu era, evident, stricto sensu, o iluzie, ci mai degrabă un calcul cinic și pragmatic al unei apropieri politice calculate a președintelui american, cu posibile beneficii reciproce, de Vladimir Vladimirovici. Mecanismul beneficiilor reciproce în relația americano-rusă (mai degrabă în relația interpersonală dintre Donald Trump și Vladimir Vladimirovici) s-a rupt însă din nou, după primele semne de dezgheț oferite, în primele luni ale acestui an, de administrația republicană.
Cu iluziile destrămate, alterate, Trump se aliniază neconvențional și cu un aer fals rebel viziunii europene privind războiul și pacea în Ucraina, potrivit căreia consolidarea înarmării Ucrainei va permite acesteia un spațiu mai mare la negocierile viitoare. O Ucraină înarmată mai bine și mai mult este una cu șanse sporite de reușită la viitoarele negocieri – o spun de câteva luni liderii europeni, a căror voce devine în sfârșit (și conjunctural) auzită la Washington.
Pare că se conturează iarăși un sprijin extern substanțial pentru Ucraina, aceasta este noua veste bună. Însă noua veste proastă este că și negocierile privind încetarea focului se amână sine die în acest context, iar despre cele privind convenirea unui nou acord politic de încetare a actualei faze militare active nici nu (mai) poate fi vorba.
Oricât de seducătoare par a fi, din nou, declarațiile de la Kiev și Moscova privind perspectivele de reluare a negocierilor printr-o așa-numită “a treia rundă de negocieri”, este limpede că nișa de oportunitate pentru negocieri constructive s-a închis, cel puțin pentru câteva luni, iar autoritatea SUA ca mediator credibil al unor posibile negocieri (cu șanse) s-a atrofiat.
Este posibilă totuși și o insistență diplomatică de finiș a Washingtonului pentru organizarea unei/unor întâlniri relevante la vârf (în Statele Unite, cu ocazia Adunării Generale a ONU din toamnă sau la „partenerul strategic” al Moscovei, Beijingul), insistență care poate genera sau facilita amânarea sancțiunilor americane „promise” Rusiei odată cu expirarea ultimatumului comercial. Însă și acest „glonț de argint” își va rata ținta.
În aceste condiții, SUA pot reveni atipic în schemele de reluare și consolidare a sprijinului tehnico-militar pentru Ucraina, însă și războiul intră treptat, dar sigur, într-o paradigmă a unui conflict de lungă durată și de mică intensitate, cu șanse incerte (și tot mai modeste) de negociere a unei variante de încetare temporară a focului.
Intrăm rapid în paradigma unui conflict tacticizat, fără ambiții sau reușite strategice și cu final incert, lent, amorf, cu șanse reduse de a se încheia printr-o “victorie” militară a uneia dintre părți. Un conflict care pare a fi devenit, la alte dimensiuni, similar celui desfășurat în estul Ucrainei, timp de 8 ani, în 2014-2022.
Avem motive solide să ne temem că acest conflict se va prelungi sine die, în acești termeni – intensitate redusă a acțiunilor de luptă de-a lungul liniei frontului, cu mimarea periodică a unor eforturi de negociere și amplificarea exponențială a atacurilor reciproce cu drone și rachete. Nu se întrevăd, pe termen scurt, soluții pentru negocierea încetării focului și nici evoluții radicale ale frontului, precum înaintări teritoriale de tip strategic ale celor două armate dispuse de-a lungul liniei acestuia.
Un singur front s-a prăbușit – cel politico-diplomatic. Nu cred că în acest an vom mai putea asista la refacerea țesăturii diplomatice a păcii. Sunt sceptic și cu privire la eventuale puncte de inflexiune pe care le-ar putea genera, pe teren, declarațiile și (mai ales) deciziile aferente privind amplificarea ritmului de livrare a echipamentelor militare americane către Ucraina.
Pacea a fost trasă pe linie moartă de către Moscova, sub privirea eronat îngăduitoare a unora dintre partenerii externi ai Ucrainei…
Cum putem, totuși, evita dezastrul care se prefigurează?
Rusia, am mai spus-o cu dese ocazii, este mai bine pregătită pentru un război de uzură. Are un sistem centralizat de comandă, conducere și control, o viziune cinică privind utilizarea în luptă a propriilor resurse umane, capacități încă ridicate de eludare a sancțiunilor prin scheme stratificate, o funcționare solidă a sistemului represiv, o opoziție de catifea față de actualul regim autocratic, resurse multiple de securizare a instrumentelor de persuasiune și coerciție (ideologia, propaganda și biciul), experiență îndelungată în ducerea războiului hibrid etc.
Partenerii strategici ai Ucrainei, prioritar SUA și Europa, trebuie să își maximalizeze, la rândul lor, instrumentele și mecanismele de punere în valoare a resurselor de care dispun. Cultura coeziunii noastre trebuie să sporească ireversibil, până la un nivel de maturizare a coeziunii resurselor similar celui rusesc. Sunt încă în așteptare măsuri și politici mai ferme, ce pot închide cu adevărat breșele prin care Moscova respiră sub sancțiuni. Replicile teatrale din dialogul euroatlantic ne slăbesc permanent capacitatea de a construi împreună următorul etaj al construcției coezive.
Este nevoie de mai multă inovație în contracararea dronelor hibride pe care Moscova le trimite zilnic atât spre marile noastre capitale, cât și pe întreaga geografie a proiectului său imperialist, de la Chișinău la Vilnius, de la Erevan la Riga, de la Tbilisi la Tallin. Toate fronturile sunt acum deschise, nu doar cel din Ucraina. Pe unul din fronturile hibride, relevant pentru țara noastră, cel din Republica Moldova, se vor da multe bătălii dure în lunile ce vor urma.
Pentru România, cinci mari teme vor fi relevante în aceste luni: furnizarea de combustibil geopolitic suficient pentru „trenulețul” românesc/european al Republicii Moldova; participarea activă la construcția coeziunii internaționale pentru Ucraina și pregătirea filigranată a participării noastre la reconstrucția Ucrainei, inclusiv prin susținerea constituțională plenară a comunității românești din această țară; substanțializarea creativă a parteneriatelor externe strategice, pentru a putea beneficia de acestea la crizele și dezastrele ce pot veni; articularea unei viziuni autentice și adoptarea de acțiuni consolidate pentru întărirea capabilităților naționale militare și de securitate; consolidarea capacității naționale de pregătire pentru dezastre, în multiple forme ale acesteia (de la investiții strategice la solidaritate reală în sacrificiu, de la cultivarea gândirii critice la promovarea valorilor autentice, de la lichidarea fabricilor de sinecuri la construcția celor de tehnică militară etc).
Acestea sunt „temele noastre de casă” pentru prea scurta „vacanță” ce va urma.
BucPress
