Dronele Serviciului de Securitate și Forțelor Speciale ale Ucrainei au atacat aerodromul militar rusesc din regiunea Voronej
Noaptea, dronele Serviciului de Securitate al Ucrainei și Forțelor Speciale ale Ucrainei au atacat aerodromul militar „Borîsoglebsk” din regiunea Voronej, Rusia. Acolo sunt situate depozite cu bombe KAB, avioane SU-35 și SU-34, potrivit audiovizualului public Suspilne.
Monitorizarea prin satelit a înregistrat patru focare de incendiu, au declarat surse informate din Serviciul de Securitate pentru Suspilne. În cursul nopții dronele Serviciului de Securitate și Forțelor Speciale ale Ucrainei, precum și ale Forțelor de apărare teritorială, au atacat cu succes depozitele de bombe KAB, parcările avioanelor SU-35 și SU-34, locurile de depozitare a combustibilului pentru aviație de pe aerodromul militar „Borîsoglebsk”. Această bază aeriană se află în regiunea Voronej, de unde decolează avioanele inamice care efectuează atacuri aeriene asupra orașelor și satelor din apropierea frontului.
În timpul nopții, rușii au scris pe rețelele sociale despre ”un număr mare de drone, funcționarea apărării antiaeriene, explozii puternice și incendii în zona aerodromului local”. Deși rușii susțin, în mod tradițional, că ”au respins cu succes atacul”, monitorizarea prin satelit a înregistrat patru focare de incendiu pe teritoriul aerodromului „Borîsoglebsk”.
Urmăriți-ne pe Telegram