Drumarii au început să asfalteze drumul care duce către PTF „Șepit – Izvoarele-Sucevei”
Drumarii din regiunea Cernăuți au dat startul lucrărilor de asfaltare a drumului care duce către Punctul de Trecere a Frontierei „Șepit – Izvoarele Sucevei”. Aproximativ 1,5 km din acest traseu a fost deja acoperit cu primul strat de asfalt, iar acum se lucrează la montarea bordurilor, transmite Consiliul Regional Cernăuți.
Proiectul face parte din colaborarea româno-ucraineană pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport în regiunea transfrontalieră Cernăuți-Suceava, în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020. Este implementat de către Consiliul Regional Cernăuți în parteneriat cu autoritățile române.
Președintele Consiliului Regional Cernăuți, Oleksii Boiko, a inspectat lucrările alături de reprezentanții ucraineni și români ai proiectului, subliniind importanța acestor îmbunătățiri pentru dezvoltarea economică și cooperarea transfrontalieră.
Urmăriți-ne pe Telegram