După intervenția diplomatică a României, clasa I în limba română din Cartal se redeschide

Clasa I cu predare în limba română din Cartal (Orlivka), regiunea Odesa, va fi redeschisă, iar cei șapte copii reînscriși vor relua cursurile în limba maternă începând de luni, 21 septembrie. Decizia a fost luată vineri, 18 septembrie, în urma unei noi vizite a consulului gerant al României la Odesa, Claudiu Tătaru, și a discuțiilor cu autoritățile locale și educaționale ucrainene.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanța consulară română, Consiliul Profesoral al școlii din Orlivka a adoptat decizia de redeschidere a clasei I cu predare în limba română, aceasta fiind ulterior aprobată de autoritatea locală din Reni.

„Avem, din nou, clasa I de limba română la Orlivka”, a anunțat Consulatul, care a prezentat rezultatul discuțiilor drept un succes al demersurilor diplomatice românești.

La întâlnire au participat, alături de Claudiu Tătaru, șeful Administrației Militare Raionale Ismail, Rodion Abashev, primarul orașului Reni, Igor Plehov, șefa secției de învățământ din Reni, Lilia Bondarenko, precum și directoarea școlii din Orlivka, Olena Kaluian.

Au fost prezenți și părinți din comunitatea românească, reprezentanți ai presei locale și ai organizațiilor românești din regiunea Odesa, printre care Asociația românilor din Ismail „Gavriil Musicescu”, Agenția de Dezvoltare Locală Orlivka-Cartal, Asociația cadrelor didactice de etnie română din regiunea Odesa, Centrul de Informare al României din Ismail și Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa.

Reprezentanța consulară a descris discuțiile drept unele cu „o foarte mare încărcătură emoțională”, desfășurate într-un context dificil, și a precizat că obiectivul intervenției a fost asigurarea în continuare a dreptului copiilor de a studia în limba maternă.

Potrivit Consulatului, soluția convenită permite continuarea învățământului în limba română la Orlivka în actualul cadru educațional. În același timp, perioada până la aplicarea, de la 1 septembrie 2027, a următoarei etape a reformei învățământului secundar din Ucraina ar urma să fie folosită pentru identificarea, la nivelul autorităților române și ucrainene, a unei soluții pe termen mai lung privind păstrarea și dezvoltarea învățământului în limba română pentru comunitatea românească din Ucraina.

Context

Clasa I cu predare în limba română din Cartal a fost deschisă la începutul lunii septembrie, în urma solicitărilor părinților și a demersurilor Consulatului General al României la Odesa, însă a funcționat numai patru zile, după care copiii au fost transferați la clasa cu predare în limba ucraineană.

Cazul a determinat intervenția Ministerului Afacerilor Externe al României. BucPress relata pe 17 septembrie că MAE a întreprins demersuri atât la București, cât și la Kiev pentru clarificarea situației și pentru identificarea unei soluții care să permită continuarea instruirii în limba română. Ministerul preciza că educația în limba română reprezintă o temă constantă a dialogului bilateral și că respectarea drepturilor minorității române este urmărită inclusiv în contextul procesului de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.

Tot pe 17 septembrie, Ambasada Ucrainei în România a anunțat că instituțiile ucrainene competente „stabilesc toate circumstanțele” cazului de la Orlivka și că urma să prezinte o reacție după clarificarea situației. Ambasada a respins, în același timp, generalizarea acestui caz asupra politicii Ucrainei față de minoritățile naționale și a reafirmat angajamentul statului ucrainean privind respectarea drepturilor educaționale ale acestora.

Vizita din 18 septembrie a fost cea de-a doua intervenție la fața locului a reprezentanților consulari români și s-a încheiat cu decizia de reînființare a clasei.

Marin Gherman

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina