Eminescu este poetul meu iubit. El reprezintă poetul iubit al milioanelor de îndrăgostiți de poezie, frumos și literatură.
Oriunde m-aș afla, mă străduiesc să îmi fac o fotografie fie la un monument, fie la bust, fie la un afiș sau o fotografie a poetului.
Cititorii știu deja că am o bibliotecă cu literatură eminesciană, fără să mai menționăm zecile de ziare, reviste, broșuri, calendare și fotografii dedicate poetului. În camera-muzeu, am și câteva portrete ale poetului.
Acum nu mai țin minte exact când am învățat prima poezie de la poetul îndrăgit, nici care a fost ea. Poate „Somnoroase păsărele” sau „Codrule, codruțule”. Cert rămâne faptul că am învățat zeci de poezii ale marelui poet pe de rost, unele chiar dedicate domniei sale. Ba chiar i-am dedicat o poezie, deși sunt mai mult prozatoare decât poetă.
Întotdeauna îndemn discipolii mei, membrii cenaclului „Lămâița” de la liceul din Cupca, să citească cât mai mult despre și de la Eminescu, în afara operelor din programa școlară.
Cu doi ani în urmă, am ajuns la cimitirul Belu din București, la mormântul poetului. În fiecare an, mă străduiesc să ajung la 15 ianuarie, dar și la 15 iunie la monumentul tânărului Eminescu de la Cernăuți. Vin cu o floare și cu nesfârșit dor în suflet.
Cât voi trăi, îmi va fi dor de Eminescu. Eminescu este veșnicia acestui neam.
Eleonora Schipor
