Estonia a propus un plan de finanțare pentru Ucraina în valoare de 120 de miliarde de euro
”Împrumuturile de pe piețele financiare sau din bugetele naționale sunt cele mai bune modalități de a furniza Ucrainei ceea ce este necesar pentru a câștiga războiul împotriva Rusiei. La etapa actuală, Estonia caută peste 100 de miliarde de euro pentru a atinge acest obiectiv”, a declarat secretarul permanent al ministerului apărării al Estoniei, Kusti Salm, potrivit Euractiv citat de RBC-Ucraina.
”Alocarea a 120 de miliarde de euro pe an pentru asistență militară Ucrainei este o cifră aproximativă de care Kievul ar avea nevoie pentru a câștiga războiul”, a declarat Kusti Salm. Potrivit secretarului permanent al ministerului eston al apărării, o parte din această sumă ar putea fi finanțată prin emiterea de euroobligațiuni, când Comisia Europeană va atrage fonduri pe piețele financiare și țările UE vor fi garantul acestui instrumnet financiar.
În ultimele luni, politicienii și oficialii estoni au afirmat în repetate rânduri că pentru victoria Ucrainei în război este necesar ca aliații occidentali să investească 0,25% din PIB-ul lor în asistență militară pentru Kiev, conform unei strategii elaborate de ministerul apărării al Estoniei.
”Dacă mai mult de 50 de țări din coaliția “Rammstein”, care furnizează asistență militară destinată Ucrainei, ar cheltui 0,25% din PIB-ul lor, atunci vom avea peste 120 de miliarde de euro pe an. Cu acești bani, până în 2025, Ucraina ar putea ajunge la un astfel de nivel, care ar putea impune rezistență Rusiei”, a spus Salm.
Urmăriți-ne pe Telegram