Excursie tradițională la Muzeul din Iordănești
Săptămâna trecută, elevii din clasele a 6-a și a 7-a de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, însoțiți de profesoara de istorie Marina Cosii și pedagogul-organizator Elena Miglei s-au aflat într-o vizită la muzeul istorico-etnografic de la Liceul din Iordănești.
Asemenea excursii au devenit tradiționale, cel puțin pentru perioada cât muzeul de la Liceul „Mihai Eminescu” Carapciu este în proces de organizare și amenajare.
Ca de obicei, elevii și profesorii de la Carapciu, au fost întâmpinați cu căldură și bunăvoință de colegii lor de la Liceul din Iordănești, iar domnul Vasile Ioneț, directorul liceului și al muzeului, a fost și ghidul principal al excursiei în incinta școlii și a muzeului.
Copiii și profesoarele au rămas profund impresionați de lucrurile frumoase văzute în muzeu, dar și de relatarea amănuntelor din istoria ținutului natal, a bisericii din sat și a școlii, făcute de domnul Vasile Ioneț.
La finalul excursiei, domnul director le-a prezentat liceenilor de la Carapciu sălile de clasă, amenajate cu tehnică modernă și sala de sport a liceului.
Aducem mulțumiri colectivului Liceului din Iordănești și directorului Vasile Ioneț pentru bunăvoința oferită în timpul vizitei la muzeu.
Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu
Urmăriți-ne pe Telegram