Fermă agricolă „Konyk” a devenit un brand cunoscut nu doar de fiecare transcarpatic, ci și mult peste hotarele regiunii. Compania utilizează de ani buni tehnologii moderne în pomicultură și este un exemplu de succes în agricultură.
Recent, împreună cu adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, Viktor Mikita, reprezentanți ai autorităților s-au familiarizat cu activitatea fermei, având discuții atât cu conducerea, cât și cu angajații.
Rezultatele sunt remarcabile: de pe un hectar, ferma obține până la 90 de tone de mere, peste 20 de tone de cireșe și aproximativ 26 de tone de pere. Tot aici, se produce suc natural prin presare directă.
Succesul afacerii se bazează pe tradițiile de familie, experiența transmisă din generație în generație și pe clima favorabilă a regiunii. În prezent, „Konyk” continuă să se dezvolte, inclusiv prin participarea la programe guvernamentale.
Prin intermediul programului de creditare „5-7-9”, compania a beneficiat de aproape 5 milioane de grivne sub formă de granturi pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. În același timp, doar în 2024, ferma a achitat în jur de 50 de milioane de grivne la buget și a fost desemnată de mai multe ori câștigătoare la concursurile naționale pentru cei mai buni contribuabili din categoria producătorilor agricoli de nivel mediu.
Elvira Chilaru


