File de istoire. Instaurarea puterii sovietice în actuala regiune Cernăuţi

„Naţiunea creştină Daco-Română, fiind cea mai încercată dintre încarceratele şi mai prigonitele dintre Naţiunile lumii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în bocete şi psalmi, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi libertate, în îngenuncheri şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi alegeri, în suspine şi Liturghii, în defăimări şi laude, în lepădări şi jertfe, în vânzări şi mucenicii, în trădări şi binecuvântări, sub denia Crucii şi sub apoteoza Învierii.” (Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu)

În dimineaţa zilei de vineri, 28 iunie 1940, Armata Roşie forţează Nistrul şi intră pe teritoriul actualei regiuni Cernăuţi a Ucrainei cu scopul de a-i „elibera pe români de sub jugul asupritorilor români”, „pentru triumful dreptăţii sociale”. Aşa scria presa românească din ţinut  în perioada sovietică. Drept exemplu pot servi numeroasele materiale, apărute de-a lungul celor cinci decenii de propagare a ideologiei bolşevice. Bunăoară, în 1987, cu ocazia jubileului de 550 de ani de la prima atestare documentară a orăşelului Herţa a apărut  o pagină tematică sub genericul „Timp al marilor primeniri”. Referindu-se la trecutul acestei aşezări moldave, baştina iluministului Gheorghe Asachi, se sublinia faptul că herţenii au dus o luptă aprigă „contra asupritorilor”, participând activ la răscoala ţăranilor din 1907 din România. După un deceniu, au primit cu entuziasm „vestea despre biruinţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie” din Rusia, salutând „călduros Puterea Sovietică”, exprimându-şi „adeziunea la noua putere” în timpul unui miting desfăşurat în această ctitorie multiseculară la finele anului 1917. Însă, ei au avut posibilitatea să-i întâmpine „cu bucurie pe eliberatori” abia în 1940, când s-a realizat „visul de secole al celor obidiţi”.

În componenţa Uniunii Sovietice sunt încadrate 420 de localităţi din fostele judeţe Cernăuţi, Storojineţ, Rădăuţi, Hotin şi Dorohoi ale României, cu o suprafaţă de peste 8 mii de kilometri pătraţi, cuprinzând circa un milion de locuitori. Împreună cu unităţile militare sovietice, pe meleagurile voievodale năvălesc reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. (N.K.V.D.), având ca sarcină principală căutarea, descoperirea şi nimicirea „duşmanilor poporului”, care „au supt sângele nevoiaşilor timp de secole”. Persecuţiile politice au început chiar din prima zi de instaurare  a dictaturii staliniste în ţinutul mioritic.

Cunoscutul fiu al Ardealului, ilustrul istoric şi om politic, fostul redactor al săptămânalului „Gazeta de Transilvania”, George Bariţiu, menţiona: „Istoria fără adevăr îşi pierde toată însemnătatea, ea nu mai este istorie”. Conform informaţiilor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, primii „asupritori” căzuţi în mâinile „eliberatorilor”bolşevici au devenit poliţiştii şi jandarmii, lăsaţi de către autorităţile româneşti pentru paza ordinii publice. Astfel, pe data de 28 iunie 1940, satrapii comunişti îl pun în lanţuri pe Ion Gârlă, un flăcău frumos de 25 de ani, mândru ca un pandur, născut la 1915, în localitatea Cajba, judeţul Bălţi al Basarabiei, poseda studii primare, caporal în unitatea de jandarmi din oraşul Hotin. Peste cinci luni, în ziua de 27 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională, acuzându-l de faptul că „era un element care prezintă un pericol social”.

A doua zi  este arestat Sava Amariţei, născut la 1897, în satul Hreaţca din fostul judeţ Dorohoi al României. Interogatoriile au durat 9 luni. Pe data de 29 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de muncă silnică, fiindcă în perioada interbelică a deţinut postul de gardian public, devenind astfel „element care prezintă un pericol social” pentru puterea sovietică. Au rămas fără mângâierea tatei doi feciori minori.  La sfârşitul cireşarului istoric va fi încătuşat fostul comisar de poliţie, Leon Carabioschi, născut în 1874, în municipiul Suceava, locuitor al oraşului Cernăuţi, poseda studii medii. În ziua de 29 martie 1941 este condamnat la cinci ani de închisoare „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”.

În luna următoare persecuţiile staliniste capătă amploare. În ziua de 1 iulie este aruncat după gratii Gheorghe Bujor, născut la 1898, în satul Bănceni, fostul judeţ Dorohoi al României, cu studii medii de specialitate. Pe data de 13 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte, acuzându-l de faptul că în perioada interbelică a fost poliţist şi „a luptat împotriva mişcării revoluţionare din Bucovina”. Peste un an după pronunţarea sentinţei, se stinge din viaţă într-un lagăr stalinist de muncă corecţională din Republica Komi, Federaţia Rusă. Tot în aceeaşi zi, va fi încătuşat Petru Grui, născut în localitatea Târgu Mare din România, lucrător al penitenciarului cernăuţean, fiind condamnat la 8 ani de închisoare ca „element care prezintă un pericol social”. Moare la 14 noiembrie 1941, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă.

După trei zile de arestări a foştilor lucrători ai organelor de drept, „eliberatorii” au decis că trebuie să-şi îndrepte acţiunile lor criminale şi împotriva familiilor care aveau rude înrolate în rândurile Armatei Române. În acest scop sunt organizate echipe speciale de enkavedişti şi „cozi de topor”, ce activau după anumite planuri şi ordine precise în direcţia adunării informaţiilor necesare autorităţilor staliniste, fiindcă aceste familii intrau în categoria „rudelor trădătorilor patriei socialiste”. Primele victime din menţionata categorie au devenit ţăranii Toma şi Maria Birău, locuitori ai satului Stăneşti, fostul raion Hliboca (Adâncata). Toma era născut la 1869, iar Maria – în 1886. Pe data de 1 iulie 1940, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea lor în Siberia. Aşadar, se poate de afirmat că deportările românilor din actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei în taigalele fără de sfârşit ale Siberiei şi stepele pustii ale Kazahstanului au început odată cu instaurarea puterii sovietice în ţinut.

Luna iulie 1940 constituie o perioadă importantă în procesul de consolidare a puterii sovietice în actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei. Acest proces şi-a luat startul cu o paradă militară a unităţilor staliniste, dislocate pe teritoriul ţinutului, şi cu o demonstraţie a foştilor ilegalişti, care purtau drapele roşii şi scandau: „Trăiască victorioasa Armată Roşie!”, „Trăiască partidul nostru comunist!”, „Trăiască tovarăşul Stalin – eliberatorul Bucovinei!”. După numitele acţiuni ale bolşevicilor, desfăşurate în centrul oraşului Cernăuţi pe data de 3 iulie, care aveau menirea să demonstreze băştinaşilor că puterea sovietică a decis să înscrie „o pagină nouă în istoria multiseculară” a meleagului carpatin, „eliberatorii” au început o intensă activitate orintată la constituirea organelor locale ale dictaturii staliniste. Pentru realizarea scopului dat, în ziua de 4 iulie 1940, Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei adoptă hotărârea „Despre componenţa comitetelor judeţene ale Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei în Basarabia şi în partea de nord a Bucovinei”, conform căreia în comitetul judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei sunt desemnaţi Ivan Gruşeţki, Fedir Olhovski, Myhailo Konyk, Volodymyr Ocereteanîi şi Serhii Nikitin. Totodată, în ţinutul „eliberat” este repartizat un numeros detaşament de comunişti din fosta Uniune Sovietică. Sub conducerea trimişilor partidului a luat naştere straşnica epocă stalinistă de ciuntire a neamului şi de jefuire a plaiului mioritic.

În aceeaşi zi, Prezidiul Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a aprobat componenţa comitetului executiv judeţean Cernăuţi, alcătuit din şapte persoane, condus de Volodymyr Ocereteanîi. La prima sa şedinţă, cea din 15 iulie 1940, comitetul executiv judeţean Cernăuţi a întărit componenţa celor 10 comitete executive de plasă şi a tuturor consiliilor săteşti. În fruntea localităţilor româneşti sunt numiţi oameni aduşi din estul Ucrainei, care nu cunoşteau limba băştinaşilor, sau foşti participanţi la mişcarea ilegalistă din nordul Bucovinei în perioada interbelică. De exemplu, conducător al satului-martir Mahala, fostul raion Noua Suliţă, a devenit Mykola Horuja, originar din regiunea Dnipropetrovsk. În capul consiliilor săteşti din Ţinutul Herţei s-au situat „cei obidiţi”: Oleksii Ivaniuk, Ivan Kormuş, Leontii Baiura, Ivan Bujak, Iaroslav Markovski, Vasyl Fedorovici, Dmytro Cernous, Mendel Biciuţki, Iakov Mer, Haralambie Zgârcea, Constantin Bojar, Gheorghe Moraru, Dmytro Rusnak, Dmytro Kostika, Ivan Rusnak, Dmytro Markuleak, Ivan Markuleak, Dmytro Blagun, Mykola Dmytriuk, Vasyl Andriiciuk, Oleksii Lanivski, Ada Glikştern. Ei, ca şi mulţi alţii încă necunoscuţi, sunt responsabili de viitoarele fărădelegi, săvârşite de puterea sovietică în primul an de dictatură stalinistă.

Primul român, care a căzut sub securea dezmăţului bolşevic în luna iulie a anului 1940, a fost un bucătar din satul Milie (Milieve), actualul raion Vijniţa, Constantin Apetrei, născut la 1915, în localitatea Cuciniş din Basarabia, care, conform informaţiilor de la agenţii N.K.V.D.-ului, i-a „asuprit grozav pe cei obidiţi”. Autorităţile staliniste hotărăsc să-l pedepsească aspru pe acest tânăr, instalat cu traiul în Bucovina. Este arestat în ziua de 4 iulie şi inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”. După 8 luni de interogatorii în beciurile închisorii cernăuţene, la 29 martie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de lagăr. Tot în aceeaşi zi, „element care prezintă un pericol social” pentru puterea sovietică devine şi muncitorul Marin Dimitriu, născut în 1911, în Bucureşti, poseda studii medii, locuitor al oraşului Cernăuţi. Pe data de 4 octombrie 1941 va fi pedepsit şi el cu 5 ani de detenţie.

Reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îşi intensifică activitatea în direcţia descoperirii de noi „duşmani ai poporului”. La 6 iulie va fi încătuşat Constantin Alexandrescu, care a văzut lumina zilei în 1885, în localitatea Desa, judeţul Dolj al României, poseda studii primare. În perioada interbelică a deţinut postul de primar al satului Lujeni din apropierea Cernăuţiului. În primăvara lui 1941 este condamnat la 5 ani de închisoare şi încadrat în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.

Pe data de 11 iulie nimereşte în mâinile „eliberatorilor” Vasile Roman din localitatea Pasat, fostul judeţ Dorohoi al României, născut la 1901, cu studii primare, fost gardian public. Conform deciziei nr. 60 din 7 iunie 1941 a Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., este condamnat la 8 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”. Această „luptă” decurgea din faptul că, îndeplinind ordinile superiorilor, „asupritorul” din Ţinutul Herţei nu permitea ilegaliştilor „obidiţi” să răspândească în localităţile din ţinut manifeste comuniste cu caracter incendiar în timpul sărbătorilor revoluţionare sovietice. Fiind lipsit de libertate, apucă drumul calvarului spre împărăţia îngheţurilor veşnice. Acasă au rămas soţia şi fiul care avea doar 9 anişori. A doua zi, la 12 iulie, va fi aruncat după gratii alt „asupritor”, poliţistul Gheorghe Gorban, născut în 1897, în localitatea Clocuşna din Basarabia, poseda studii primare. Primeşte 5 ani de închisoare, fiindcă era „element care prezintă un pericol social”.

La 15 iulie este arestat Vasile Câmpeanu, născut în 1884, în localitatea Frătăuţi, azi judeţul Suceava al României, poseda studii medii, locuitor al oraşului Cernăuţi, funcţionar. Trecut de autorităţile sovietice în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat, la 7 aprilie 1941, la 8 ani de închisoare. Tot în aceeaşi zi, nimereşte în mâinile „eliberatorilor” muncitorul Ion Curea, născut la 1903, în localitatea Popricani, judeţul Iaşi al României, poseda studii primare. Pe data de 24 iunie 1941, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte. Era un „element care prezintă un pericol social”, fiind o piedică în calea răspândirii ideologiei bolşevice.

Astfel, în prima jumătate a lunii iulie 1940, reprezentanţii organelor sovietice de represalii au arestat 7 români. În grupul „duşmanilor poporului” sunt incluşi doi muncitori, un fost primar, un fost gardian public, un fost poliţist, un funcţionar şi un bucătar. Aceste persoane, după părerea autorităţilor bolşevice, în perioada interbelică au făcut parte din „tagma asupritorilor”. Condamnaţii sunt întemniţaţi în lagărele staliniste, în acest imperiu al răului şi crimei, unde îşi vor continua viaţa martirică în chinuri cristice, fiindcă chinurile de care au avut parte românii în fostele lagăre sunt  inimaginabile. Setea, foamea, lanţurile şi jalea au suspinat împreună cu ei până la ultima clipă, când prin jertfa lor sacră s-au identificat ca mărturisitori întru Hristos.

Chiar din primele zile ale instaurării dictaturii staliniste în ţinut, „eliberatorii şi-au început activitatea în direcţia comunizării fostei capitale a Bucovinei istorice. Bolşevicii doreau să-i dea acestui oraş de talie europeană o înfăţişare vădit sovietică. Pe data de 5 iulie 1940, comitetul executiv judeţean Cernăuţi a adoptat componenţa Consiliului orăşenesc Cernăuţi de deputaţi ai oamenilor muncii, alcătuit din 5 persoane, în frunte cu Oleksii Nikitin. În municipiul de pe malul Prutului apar raioanele Lenin, Stalin şi Şevcenko, ca unităţi independente teritotial-administrative. Pe clădirile celor 120 de întreprinderi naţionalizate, pe sediile instituţiilor de stat şi ale organizaţiilor obşteşti sovietice sunt arborate drapele roşii. Faţadele impunătoarelor edificii, care „ridică în slava cerului puterea gândirii umane”, vor fi „împodobite” cu portretele călăilor fostului imperiu al răului şi crimei: Lenin, Stalin, Molotov, Kaganovici, Beria, Bulganin, Malenkov, Kalinin, Voroşilov, Mikoian, Hruşciov. Se fac legăturile telefonice şi telegrafice ale Cernăuţiului cu oraşele Kiev şi Chişinău. În locuinţele cernăuţenilor refugiaţi în România, se stabilesc „veniţii” de la Răsărit. În centrul oraşului va fi instalat monumentul „Steaua Roşie” şi fanfara militară va intona Imnul de Stat al Uniunii Sovietice şi al Internaţionalei Comuniste. Ziua de 28 iunie este declarată Zi de sărbătoare în ţinut şi mulţi dintre cei aleşi, „cu chipul prefăcut”, cărora Domnul le-a pus mâna pe creştet, înnobilându-i cu har ceresc, se vor grăbi să proslăvească această dată memorabilă a cireşarului istoric în versuri elogioase, de o rară frumuseţe, dovedind astfel atitudinea lor sinceră şi aportul lor cetăţenesc la grandioasa operă de făurire a socialismului. Numele nemuritor al „marelui Lenin” şi-a făcut apariţia în creaţia populară orală din Ţara Fagilor: „Lenin, minte luminată,/ Ne-a scos la bună dreptate,/ Şi trăim cum se trăieşte,/ Căci avem bună nădejde:/ La geamul ţăranului/ Soarele Partidului/ Luminează şi-ncălzeşte/ Şi soarta ne-o făureşte…”.

Odată cu instalarea administraţiei bolşevice, în actuala regiune Cernăuţi a continuat teroarea roşie îndreptată împotriva populaţiei băştinaşe. Pe data de 17 iulie 1940, este arestat de către reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. funcţionarul Vasile Albota, născut la 1880, în localitatea Nepolocăuţi, din fostul raion Chiţmani, cu studii medii de specialitate, fiind acuzat de „activitate subversivă”. Moare în timpul interogatoriilor, la 7 iunie 1942, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. A doua zi, trimişii Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. îl pun în lanţuri pe fostul militar, Ion Daşchevici, originar din judeţul Iaşi al României. Tortura a durat doi ani. Încadrându-l în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi condamnat la moarte, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 25 iulie 1942.

Când „cei obidiţi” se bucurau admirând chipurile dragi ale conducătorilor primului stat socialist din lume, iscoadele sovietice căutau cu osârdie „elementele care prezintă un pericol social”. Pe data de 20 iulie, reprezentanţii organelor staliniste de represalii au arestat şase români. Primul care a căzut în mâinile zbirilor regimului totalitar în această zi, este Gheorghe Gheorghiţă, actor la Teatrul Dramatic din Cernăuţi, născut la 1895, în localitatea Tecuci din România. „Asupritorul” primeşte 5 ani de lagăr. Următorul încătuşat devine fostul poliţist, Petru Bilac, născut în 1894, în localitatea Cupca, în trecut raionul Hliboca (Adâncata). Pe data de 9 decembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl codamnă la 10 ani de detenţie. Al treile este ţăranul Silvestru Bojescu, locuitor al satului Carapciu, acelaşi raion, născut la 1899, cu studii primare. Va fi lipsit de libertate pe un termen de 8 ani. Alt ţăran, Dumitru Botă din localitatea Boian, fostul raion Noua Suliţă, născut în 1893, este condamnat de către Judecătoria Regională Cernăuţi la 10 ani de închisoare „pentru agitaţie antisovietică”.

Pentru descoperirea „duşmanilor poporului”, în a doua jumătate a lunii iulie 1940, în actuala regiune Cernăuţi a pornit o totală urmărire. O bănuială, o pâră mincinoasă a agenţilor era de ajuns ca oamenii nevinovaţi să fie arestaţi, aruncaţi în fioroasele cazemate staliniste, supuşi diverselor metode de tortură şi condamnaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit. Aşa s-a întâmplat cu ţăranul Mihai Costanceanu din Ostriţa Herţei, născut la 1897, poseda studii medii. În ziua de 20 iulie, adică după trei săptămâni de la instaurarea puterii sovietice în ţinutul mioritic, Direcţia regională Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. primeşte un denunţ, prin care se aduce la cunoştinţa organelor comuniste faptul că acest român în perioada interbelică a deţinut postul de primar al comunei Ostriţa. Este arestat şi condamnat la 5 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru lupta-i activă împotriva mişcării revoluţionare”.

Ultima victimă din acea tristă zi, ferecată în lanţuri, a fost preotul Militan Buzdugan, născut la 1889, poseda studii medii, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ridicată în 1867, în Corovia, localitate de lângă Cernăuţi. Satul se află încadrat astăzi în componenţa raionului Cernăuţi. Slujitorul altarului provenea dintr-o familie înstărită de creştini ortodocşi, care îşi ţineau legea strămoşilor şi sufletul nevândute. Tatăl său, Ieremia Buzdugan, născut la 1851, din 1878 a fost cantor bisericesc. Viitorul preot şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa într-un mediu familial de credinţă, de tradiţie şi de înalt patriotism, între obiceiurile şi datinile străbune, cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, de Biserică, de tot ce-i pur, de tot ceea ce viaţa, familia, educaţia şi cultura izvorau din Atotcreator. N-a căzut pe placul „eliberatorilor” acest „element care prezintă un pericol social”. Este întemniţat în straşnica închisoare enkavedistă cernăuţeană. Interogatoriile au durat 9 luni. Pe data de 7 aprilie 1941, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de detenţie. Această fărădelege a demonstrat băştinaşilor meleagurilor carpatine că statul – ateu socialist a început o luptă aprigă împotriva religiei. Staliniştii se temeau de rugăciune.

Memoriile foştilor ilegalişti conţin informaţii preţioase referitoare la instaurarea puterii staliniste în actuala regiune Cernăuţi. Datorită lor a devenit cunoscut faptul că primul tanc sovietic şi-a făcut apariţia în centrul Cernăuţiului, lângă Primăria oraşului, la ora 17 a zilei de 28 iunie 1940. Tanchiştii au fost întâmpinaţi cu bucurie de către membrii comitetelor ţinutale ilegale Bucovina ale Partidului Comunist Român şi Uniunii Tineretului Comunist, care în perioada interbelică au dus „o luptă aprigă împotriva asupritorilor”: Bernard Kaţ, Sara Grinberg (Podolean), Anton Godeac, A. Soroftei, Kurt Fainer, Vasyl Markovski, S. Zighelboim, Dmytro Rusnak, A. Voloh, M. Şaier, Mykola Pavliuk. La rugămintea „eliberatorilor”, Bernard Kaţ s-a căţărat cu mândrie pe maşina blindată a bolşevicilor, devenind călăuza ostaşilor Armatei Roşii în drumul lor spre aeroportul din Cernăuţi, unde se aştepta aterizarea avioanelor sovietice cu oaspeţii din Kiev.

La ora 22 a aceleiaşi zile memorabile, la Cernăuţi au sosit reprezentanţii Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în frunte cu Ivan Gruşeţki, viitorul primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. Trimişii partidului s-au întâlnit cu sus numiţii tovarăşi, pentru a căpăta informaţiile necesare despre atitudinea băştinaşilor faţă de evenimentele istorice care au început pe meleagurile bucovinene. Foştii ilegalişti au adus la cunoştinţa oaspeţilor că unităţile militare române, organele poliţiei şi jandarmeriei, precum şi mulţi proprietari ai diverselor întreprinderi au părăsit Cernăuţiul, care în prezent se află în mâinile „gărzilor roşii”, organizate  de către activiştii locali. Totodată, s-a relatat că închisoarea cernăuţeană a fost luată cu asalt, porţile şi uşile ei sunt deschise, iar deţinuţii eliberaţi s-au împrăştiat pa la casele lor.

Ivan Gruşeţki le-a mulţumit foştilor ilegalişti pentru „activitatea rodnică depusă pe făgaşul servirii idealurilor socialiste timp de două decenii” şi i-a rugat să fie alături de noua conducere a ţinutului, acordând ajutorul necesar în atingerea obiectivelor planificate. „Aceste persoane de nădejde” au constituit o importantă sursă de date informative în privinţa descoperirii noilor „duşmani ai poporului”. Cu aportul lor nemijlocit, în ultima decadă a lunii iulie 1940, vor fi arestaţi zece oameni nevinovaţi, fiind incluşi de către organele staliniste în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”.

La 21 iulie este încătuşat ţăranul Dumitru Bosovici din Boian, fostul raion Noua Suliţă, născut în 1892, cu studii medii incomplete, primeşte 5 ani de lagăr, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 7 aprilie 1941. Tot în aceeaşi zi, va fi ferecat în lanţuri fostul secretar al Primăriei comunei Mahala, Vasile Antonescu, născut la 1898. Pe data de 5 noiembrie 1940, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la 6 ani de detenţie. Moare într-un lagăr stalinist de muncă corecţională pe data de 11 aprilie 1942. Împreună cu fostul secretar, este arestat ţăranul Toader Dascaliuc, în privinţa căruia organele staliniste de represalii primesc un denunţ despre faptul că acest român în perioada anilor 1938 – 1940 a deţinut un post în cadrul Primăriei comunei Mahala, „ruinând astfel starea materială a săracilor”. Îşi va pierde libertatea pentru trei ani, fiind întemniţat în lagărul bolşevic din oraşul Vorkuta, Republica Komi a Federaţiei Ruse.

Următorul „asupritor” este ţăranul Silvestru Bileţchi din Oprişeni, actualul raion Cernăuţi, cu studii primare, născut la 1897, pedepsit cu 5 ani de închisoare. Tot în ziua de 21 iulie, satrapii comunişti au bătut cu putere în uşa casei ţăranului Vasile Budeanu, născut în 1898, în localitatea Pilipăuţi, fostul judeţ Dorohoi al României. Mâinile lui donice de muncă sunt puse în cătuşe. Fiind acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost, chipurile, „agent secret al securităţii române”, având misiunea să descopere „elementele revoluţionare”, este condamnat la 8 ani de detenţie şi întemniţat într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă. Alt ţăran, Ion Cojocaru, care a venit pe lume în 1881, în localitatea Cotiujeni din Basarabia, poseda studii primare, locuitor al oraşului Cernăuţi, intră în mâinile enkavediştilor la 22 iulie, fiind condamnat la 8 ani de detenţie. Funcţionarul Zaharia Barabuţa, născut la 1894, în localitatea Crasna din Bucovina, va fi aruncat după gratii pe data de 25 iulie. Primind 5 ani de temniţă, se stinge din viaţă în ziua de 31 decembrie 1941, în regiunea Sverdlovsk din Federaţia Rusă. La 27 iulie este arestat de reprezentanţii regimului totalitar ţăranul Constantin Gafu din satul Molniţa, fostul raion Herţa, născut în 1891, poseda studii primare. Odată cu declanşarea operaţiunilor militare între România şi imperiul sovietic, românul va fi transferat în regiunea Sverdlovsk, unde închide ochii pentru totdeauna în ziua de 16 martie 1942.  Au rămas fără mângâierea tatei cinci copilaşi. Ţăranul Alexa Lunic, care a văzut lumina soarelui în 1895, în localitatea Marşinţi, judeţul Hotin al Basarabiei, locuitor al satului Pilipăuţi, în trecut raionul Herţa, nimereşte în mâinile călăilor stalinişti la 30 iulie 1940. Pe data de 26 februarie 1941, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru activitate de spionaj”. Moare într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

Activitatea organelor sovietice de represalii era îndreptată în direcţia nimicirii reprezentanţilor claselor sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societăţii burgheze, fiindcă ei erau o piedică în construcţia socialistă. Moşierul Mihai Oprea, care a venit pe lume la 1890, în municipiul Bucureşti, locuitor al satului Mamorniţa (în prezent Mamorniţa – Vama), raionul Cernăuţi, cu studii superioare, este arestat de trimişii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 21 iulie 1940. Pe data de 8 octombrie, acelaşi an, Judecătoria Regională Cernăuţi îl condamnă la moarte. Sentinţa va fi executată la 12 februarie 1941. A rămas cu inima sfâşiată de durere scumpa lui soţie, Alexandrina. Cele 75 hectare de pământ vor fi naţionalizate. Românul a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Cernăuţi la 29 aprilie 1992.

La finele lunii iulie 1940, Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, a înaintat Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei informaţia „Despre instaurarea puterii sovietice în Bucovina de Nord şi începutul activităţii organelor de partid şi sovietice”, în care se menţiona: „Zilele când Armata Roşie a intrat pe teritoriul Bucovinei de Nord s-au transformat într-o adevărată sărbătoare a întregului popor. Zile întregi, toată populaţia Bucovinei de Nord stătea pe marginea drumurilor, pe care treceau unităţile Armatei Roşii, întâmpinându-le cu flori, scandând cuvinte de salut la adresa guvernului sovietic şi Armatei Roşii eliberatoare. Deosebit de emoţionante au fost întâlnirile populaţiei cu ostaşii Armatei Roşii. Pretutindeni unde se opreau, ostaşii roşii erau înconjuraţi de sute de oameni, care se interesau de condiţiile de trai şi muncă ale truditorilor din Uniunea Sovietică, comparându-le cu situaţia lor, povestind despre suferinţele şi exploatarea oamenilor muncii din Bucovina de Nord în timpul dominaţiei boierilor români”.

Aşadar, se poate afirma că termenul „Bucovina de Nord” şi-a făcut apariţia triumfală în istorie în vara anului 1940, datorită lui Ivan Gruşeţki, fostul primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. În continuare, în informaţia adresată Kievului, noul conducător al ţinutului mioritic relata că în decursul unei luni de zile, partidul a desfăşurat o importantă activitate legată de instaurarea şi consolidarea puterii sovietice pe teritoriul „eliberat”. Cei 22 de reprezentanţi ai Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei s-au încadrat activ în procesul de constituire a organelor locale ale dictaturii staliniste. În perioada 30 iunie – 5 iulie 1940, în toate localităţile din ţinut şi în cadrul diverselor întreprinderi industriale s-au desfăşurat mitinguri, în timpul cărora se aducea la cunoştinţa participanţilor principiile socialiste de înaintare a candidaţilor în consiliile locale ale regimului totalitar. În prima decadă a lunii iulie, în componenţa comitetelor executive de plasă şi a consiliilor săteşti activau deja 1.443 de membri, dintre care 53 de persoane aparţineau partidului comunist, iar 1.390 de oameni erau activişti fără carnetele acestei glorioase organizaţii politice. În rândul diriguitorilor meleagurilor voievodale se aflau 1.271 de ucraineni, un rus, 64 de moldoveni şi 67 de oameni, naţionalitatea cărora nu este indicată în documentele vremii. 21 de persoane posedau studii medii, iar 1.422 de consilieri locali erau absolvenţi ai şcolilor primare. Sub conducerea lor, economia ţinutului a fost paralizată de exproprierea întreprinderilor particulare şi de sistemul cotelor şi al rechiziţiilor din agricultură.

În fosta capitală a Bucovinei istorice mitingurile se ţineau lanţ. La începutul lunii iulie, în oraşul Cernăuţi s-au desfăşurat mitingurile intelectualităţii, femeilor, tineretului, la care au luat parte, conform raportului lui Ivan Gruşeţki, peste 30 mii de oameni. Majoritatea cernăuţenilor era dezorientată din cauza acţiunilor întreprinse de către „eliberatori”. Magazinele stăteau închise. În fiecare zi, foştii ilegalişti şi activiştii locali extaziaţi mărşăluiau pe străzile oraşului, ţinând în mâini drapele roşii şi cântând „Internaţionala”: „Hai la lupta cea mare,/ Rob cu rob să ne unim,/ Internaţionala/ Prin noi s-o făurim!”. La ei au început să se alăture şi activul din satele învecinate. Pe data de 7 iulie a avut loc o serată tematică, consacrată filmului sovietic. La ea a participat cunoscutul regizor Oleksandr Dovjenko cu pelicula documentară „Eliberarea Ucrainei Apusene”. La 8 iulie s-a desfăşurat mitingul învăţătorilor cernăuţeni, la care a luat cuvântul scriitorul Mykola Bajan. În aceeaşi zi a avut loc mitingul lucrătorilor aşezămintelor de cultură cu participarea academicianului Oleksandr Korniiciuk. Pe data de 11 iulie, comitetul judeţean al comsomolului leninist, constituit la 4 iulie 1940, cu ajutorul foştilor membri ai comitetului ţinutal ilegal Bucovina al Uniunii Tineretului Comunist din România, a organizat adunarea tineretului cernăuţean, la care au participat şi au vorbit: Lysenko, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, şi Homenko, secretar al Comitetului Central al Comsomolului din Ucraina. În ziua de 14 iulie, oaspeţii din Kiev au depus coroane de flori la mormântul scriitorului bucovinean, Iuri Fedkovyci.

În informaţia primului secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei nu se spunea nimic despre fărădelegile comise de enkavedişti în prima lună de instaurare a puterii sovietice în ţinut, când au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare sau la moarte zeci de oameni nevinovaţi, fiind acuzaţi pentru crime pe care nu le-au săvârşit. Nu se spunea nimic despre evenimentul sângeros de la Herţa, din ziua de 29 iunie 1940, ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, când Armata Roşie „eliberatoare” a deschis foc împotriva militarilor români, care au ieşit în calea maşinilor blindate ale bolşevicilor, răpind viaţa căpitanului Ioan Boroş, sublocotenentului Adrian Dragomir şi a soldatului Iancu Solomon. Nu se spunea nimic despre teroarea roşie, ridicată la rangul de principiu, care a provocat un val de treceri numeroase în Patria istorică ale românilor din satele herţene: Bănceni, Beceşti, Buda Mare, Buda Mică, Culiceni, Frunza, Fundoaia, Godineşti, Horbova, Hreaţca, Lucoviţa, Lunca, Mihoreni, Mogoşeşti, Molniţa, Movila, Pasat, Pilipăuţi, Proboteşti, Ştreanga, Târnauca, Ţânteni, Văleni…

Petru GRIOR, directorul Centrulului de cercetări ictorice și culturale Cernăuți