Financial Times – Oficiul Președintelui Ucrainei a numit condițiile cu privire la negocierile cu Moscova în privința Crimeei

Oficiul Președintelui Ucrainei despre negocierile în privința Crimeei. ”Ucraina este dispusă să discute cu Rusia problema Crimeei temporar ocupate, dacă militarii ucraineni vor ajunge la linia de demarcare a peninsulei”, a spus adjunctul șefului Oficiului Președintelui, Andrii Sâbiga, într-un comentariu pentru Financial Times, această declarație fiind numită ”cea mai sinceră” din aprilie 2022 cu privire la disponibilitatea Kievului de a purta negocieri, notează UNN.
„Dacă vom reuși să atingem obiectivele noastre strategice pe câmpul de luptă și vom ajunge la linia de demarcare cu Crimeea, suntem pregătiți să deschidem o pagină diplomatică pentru a discuta această problemă”, a concretizat Sâbiga, referindu-se probabil la contraofensiva planificată, specifică sursa citată. Totodată, el a completat: ”Aceasta nu înseamnă că excludem posibilitatea eliberării Crimeei de către armata noastră”. Se menționează că observațiile lui Sâbiga ar putea ”liniști” oficialii occidentali care privesc cu scepticism capacitatea Ucrainei de a recupera peninsula și care se tem, că orice încercare de a face acest lucru pe cale militară poate duce la escaladarea războiului din partea Federației Ruse.
Potrivit lui Andrii Sâbiga, Președintele Ucrainei împreună cu echipa sa discută în prezent problema peninsulei, în contextul în care armata ucraineană se apropie de lansarea contraofensivei pentru eliberarea teritoriilor ocupate, precizează publicația.
Urmăriți-ne pe Telegram