Numărul persoanelor rănite în urma atacului cu rachete lansat de Rusia asupra orașului Lviv, în dimineața zilei de 30 iulie, a ajuns la 31, dintre care trei sunt copii, a anunțat șeful Administrației Militare Regionale, Maksîm Kozîțkîi, citat de uatv.ua.
Potrivit acestuia, cea mai în vârstă victimă are 93 de ani, iar cea mai tânără este un băiat de șase ani, internat cu fracturi la ambele picioare.
Salvatorii au reușit să scoată de sub dărâmăturile unui bloc cu cinci etaje nouă persoane, majoritatea fiind transportate la spital.
„Din fericire, niciuna dintre victime nu se află în stare critică”, a declarat Maksîm Kozîțkîi.
Operațiunea de căutare și salvare este în desfășurare, iar autoritățile nu exclud posibilitatea ca alte trei persoane să se afle încă sub dărâmături.
În urma atacului, au fost avariate două blocuri de locuințe și mai multe clădiri civile. Potrivit autorităților ucrainene, asupra orașului Lviv au fost lansate peste 20 de rachete în cadrul atacului aerian de amploare desfășurat de Rusia în noaptea de 30 iulie asupra Kievului și a mai multor regiuni ale Ucrainei.
BucPress


