Forum de afaceri România-Ucraina-Republica Moldova la Cernăuți
În perioada 6-7 iulie, orașul Cernăuți găzduiește un forum de afaceri internațional Ucraina- România- Republica Moldova.
„Pentru locuitorii orașului Cernăuți, acesta este o oportunitate excelentă de consolidare a relațiilor cu partenerii internaționali. Prin eforturi comune, vom dezvolta mecanisme pentru atragerea investițiilor, stabilirea rutelor comerciale și turistice”, se arată într-un comunicat al Primăriei orașului Cernăuți.
Forumul are loc în incinta Centrului Cultural „Ivan Mîkolaiciuk”.
Guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, a precizat că scopul acestui forum este de a consolida cooperarea interregională tripartită între Ucraina, România și Republica Moldova.
El a spus că forumul își propune, în special, stabilirea relațiilor cu partenerii internaționali, dezvoltarea cooperării transfrontaliere reciproc avantajoase, discutarea subiectelor actuale de cooperare comercială între cele trei state, dezvoltarea turismului.
„Chiar și în condițiile unui război la scară largă, încercăm să menținem economia, iar în unele industrii mizăm pe dezvoltarea și atragerea investițiilor. La urma urmei, aceasta este o oportunitate de a ajuta frontul”, a precizat Zaparaniuk.
Conform Administrației Regionale de Stat Cernăuți, forumul îi are ca invitați pe:
Taras Kacika – Vice-Ministrul Economiei al Ucrainei – Reprezentantul Comercial al Ucrainei (online),
Valerii Korol – Vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a Ucrainei,
Ina Stanciu – membră a Consiliului de Administrație și a Biroului Executiv al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova,
Valeriu Iftime – Vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României,
Oleksii Aniper – membru al Consiliului de Administrație al SRL „Agenția de Export-Credit”,
Irina-Loredana Stanculescu – Consulul General al României la Cernăuți,
Roza Tapanova – consilier al Primului Vice-Prim-Ministru al Ucrainei – Ministrul Economiei al Ucrainei,
Iulia Sviridenko – membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Oshchadbank,
Natalia Butkova-Vitvițka – membră a Consiliului de Administrație al Băncii Oshchadbank, responsabilă de business-ului mic şi mijlociu.
Ion Iordachi – Director general adjunct al Agenției de Investiții a Republicii Moldova.
Urmăriți-ne pe Telegram